REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Companiile italiene din Bulgaria sprijină construcţia accelerată a celui de-al doilea pod peste Dunăre

Companiile italiene din Bulgaria sprijină construcţia accelerată a celui de-al doilea pod peste Dunăre

Ana Maria LIPAN 30 august 2023 | 00:00 450

Companiile italiene care operează în Bulgaria susţin construcţia unui al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse, care va atenua semnificativ traficul sporit din regiune. Acesta a fost subiectul discuţiei de marţi între ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Georgi Gvozdeikov, şi ambasadorul Italiei în Bulgaria, Giuseppina Zarra, în cadrul unei întâlniri la minister. De asemenea, viitoarea facilitate va putea ajuta la rezolvarea problemelor legate de transportul mărfurilor în direcţia nord-sud.

Companiile italiene din Bulgaria sprijina constructia accelerata a celui de-al doilea pod peste Dunare

Dezvoltarea accelerată a Coridorului 8 dintre Marea Neagră şi Marea Adriatică este, de asemenea, de importanţă strategică atât pentru conectivitatea în regiune, cât şi în întreaga Europă, au declarat ministrul Gvozdeikov şi ambasadorul Zarra. S-a discutat despre desfăşurarea unei întâlniri la nivelul miniştrilor celor patru ţări prin care trece ruta. Acest lucru va da un impuls suplimentar realizării coridorului, care este de o importanţă cheie pentru conectivitatea şi prosperitatea economică a regiunii.

Gvozdeikov a subliniat că Bulgaria a făcut paşi importanţi pentru modernizarea transportului feroviar şi va folosi o resursă financiară semnificativă în cadrul Planului de redresare şi rezistenţă pentru acest sector. "De asemenea, lucrăm din greu la proiectul Sea2Sea pentru conectivitate feroviară între porturile de la Marea Egee şi Marea Neagră cu cele de pe Dunăre", a adăugat el.

Georgi Gvozdeikov şi Giuseppina Zarra au subliniat că acceptarea Bulgariei în Schengen până la sfârşitul anului este un pas cheie care va garanta o protecţie şi mai bună a frontierelor externe ale Europei, scrie agerpres.ro. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere