REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Complexul hotelier Amfiteatru, Belvedere, Panoramic din Olimp, scos la vânzare cu 60 milioane de euro

Complexul hotelier Amfiteatru, Belvedere, Panoramic din Olimp, scos la vânzare cu 60 milioane de euro

Replica API 30 ianuarie 2012 | 00:00 680

Complexul hotelier Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic din staţiunea Olimp de pe litoral, cumpărat la începutul anului 2008 cu 30 de milioane de euro de către omul de afaceri Josef Goschy, a fost scos la vânzare pentru suma de 60 de milioane de euro. Josef Goschy, proprietarul lanţului hotelier Unita Turism, a declarat: "Vreau să vând complexul hotelier pentru că am nevoie de bani pe care să-i investesc în celelalte hoteluri din lanţ. Vreau să modernizez hotelurile Belvedere din Cluj şi Moldova din Iaşi. Vreau să modernizez şi două hoteluri pe care le am în Orşova şi Suceava şi care acum sunt închise". El a spus că suma de 60 de milioane de euro pe care o cere pe complexul format din cele trei hoteluri din Olimp este negociabilă. Goschy a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni la începutul anului 2008 de la AVAS, pentru suma de circa 80 milioane lei (22,2 milioane de euro). Pachetul majoritar de acţiuni al firmei Olimp Estival (54%) a fost adjudecat de Unita Turism Holding în urma unei licitaţii organizate în decembrie 2007 şi la care au mai participat firmele Phoenicia Hotels, deţinută de omul de afaceri Mohammad Murad, şi Sulina Estival 2002, controlată de firma de construcţii Celco din Constanţa. Restul acţiunilor deţinute de Unita, până la 96%, au fost cumpărate în următoarele luni de la SIF Transilvania, iar valoarea totală a investiţiei, incluzând şi cumpărarea pachetului majoritar, a urcat la circa 30 de milioane de euro, potrivit delaraţiilor lui Josef Goschy. La vremea achiziţiei, omul de afaceri declara că vrea să investeas-că în complexul din Olimp, care cumulează 750 de camere, circa 30 milioane euro pentru ridicarea gradului de confort la patru stele. Josef Goschy a vândut în luna decembrie a anului 2009 hotelul pe care îl deţinea în Târgu Mureş către o firmă din oraş, Voiajor SRL. Unita Turism deţine 25 de hoteluri care cumulează peste 3.500 de camere şi 7.000 de locuri în restaurante, fiind cel mai mare lanţ hotelier din România, conform bursa.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212