REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Concerte şi petreceri nocturne la Aqua Magic

Concerte şi petreceri nocturne la Aqua Magic

Replica API 15 iulie 2011 | 00:00 207

Unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii din România, Aqua Magic, începe de săptămâna aceasta seria distracţiilor nocturne. Organizatorii s-au gândit să pună la cale nu numai spectacole şi concerte în aer liber, dar şi numeroase concursuri interactive. Astfel, începând de astăzi şi până pe data de 20 august, pe scena parcului de distracţii vor evolua o serie de artişti cunoscuţi, totul culminând cu un revelion estival, plin de surprize. Show-urile vor fi prezentate de Mirela Pană, Iustinian Radu şi Dan Cojocaru. În această primă seară vor urca pe scenă Connect- R şi Ionuţ Galani Band. "Cine vine între orele 21.00-21.30 are accesul gratuit. Cei care ajung mai târziu, vor scoate din buzunare 30 de lei, taxa de intrare", a declarat reprezentantul Aqua Magic, Sorina Hortolomei. Ea a mai spus că s-au gândit să schimbe noaptea în zi şi să facă activ parcul şi pe timpul nopţii, oferind astfel oportunitatea partenerilor lor de afaceri să organizeze petreceri de noapte în fiecare vineri şi sâmbătă. În plus, aici vor fi organizate petreceri tematice, vor fi invitate trupe live, animatori, dj. Concertele se vor desfăşura pe o scenă special amenajată, în jurul ei fiind active terasele, restaurantele şi pool-barul, dar şi echipamentele acvatice din parc. Ca bonus, după ora 23.00 vor funcţiona toate topoganele, iar cei mai buni concurenţi vor fi răsplătiţi cu un sejur de trei zile într-un apartament de lux din staţiunea Mamaia.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272