REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Condamnări definitive în cazul evazioniştilor de la Cuza Vodă: cu executare!

Condamnări definitive în cazul evazioniştilor de la Cuza Vodă: cu executare!

Replica API 2 aprilie 2014 | 00:00 629

Zece persoane din localitatea Cuza Vodă au fost condamnate la închisoare, în anul 2012, pentru derularea unor afaceri ilegale cu fier vechi si cereale, 8 dintre ele primind cu suspendare, pe când Ionuţ Ene şi Ionuţ Mihai în regim de detenţie. Însă, cum decizia nu a fost definitivă, au făcut apel, iar magistraţii s-au pronunţat pe 1 aprilie anul curent. De data aceasta condamnările sunt toate privative de libertate.

Magistraţii au hotărât ca firmele prin intermediul cărora au derulat afacerile ilegale să fie dizolvate şi să plătească amenzi penale a câte 100.000 de lei şi chiar 300.000 de lei. Mihai Roxana a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare în regim privativ de libertate, Gogu Mihai - 4 ani de închisoare, Marioara Stănescu - 5 ani de închisoare, Dănuţ Stănescu - 5 ani şi 6 luni, Lenuţa Stănescu - 4 ani, Daniel Mihai - 4 ani şi 6 luni, Ionuţ Mihai - 3 ani şi 6 luni, Marian Ghiţă - 2 ani, Amar Calpacenco - 1 an, Ionuţ Ene - 1 an. Prin rechizitoriul din data de 27 iunie 2011 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a persoanei juridice s.c. Metal Spic s.r.l. Peştera, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, precum şi a inculpaţilor Roxana Mihai pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia şi transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, Gogu Miha pentru aceleaşi fapte, Marian Ghiţă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a persoanei juridice SC Dilos Prod SRL Slava Cercheză, judeţul Tulcea pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, precum şi a inculpaţilor Marioara Stănescu pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia şi transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Pentru aceleaşi fapte au fost trimişi în judecată şi Dănuţ Stănescu, Calpacenco, SC Actual Impex Metal SRL Cuza Vodă, Lenuţa Stănescu, Daniel Mihai, Ionuţ Ene şi Ionuţ Mihai.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108