REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
15.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Condamnări în rândul celor care făceau manevre cu certificate COVID

Condamnări în rândul celor care făceau manevre cu certificate COVID

Virgil STOIAN 7 decembrie 2022 | 00:00 576

Condamnări în rândul celor care emiteau certificate COVID false dar și cei care le solicitau. Petre Cristian Iulian, Pătrășcanu Laura Elena, Oprea Răzvan și Naghi George Tudor au fost cercetați într-un dosar ce vizează emiterea de certificate Covid false, fiind acuzați de luare de mită, trafic de influență și fals informatic.


Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea lui Petre Cristian Iulian la 4 ani și 168 de zile de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, instigare la dare de mită dar și conducerea unui autotuturism fără permis de conducere, asistenta Pătrășcanu Laura Elena a primit a primit 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și fals informatic, Oprea Răzvan a fost condamnat la un an, 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare iar Naghi George Tudor a primit tot un an, 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată pe 25 noiembrie 2022 și nu este definitivă.
Potrivit rechizitoriului, la nivelul lunii noiembrie 2021, Petre Cristian Iulian, persoană liberată din penitenciar în luna aprilie 2021, se ocupa cu racolarea unor persoane interesate de obținerea certificatelor verzi care atestau vaccinarea împotriva COVID 19 în mod ilicit, în schimbul unor sume de bani, în sensul că deşi vaccinarea efectivă nu avea loc, datele persoanelor care achitau diverse sume de bani erau introduse în mod ilegal în R.E.N.V. – Registrul Electronic Național de Vaccinare, astfel încât, cu ocazia verificărilor ulterioare a organelor abilitate, aceste persoane să figureze în sistem ca fiind vaccinate.

 

Existau două variante de ”vaccinare”

Unul dintre martori a arătat că la începutul lunii noiembrie 2021, a fost contactat de către Petre Cristian Iulian, persoană pe care o cunoștea de mai mult timp, iar acesta i-a transmis că ar cunoaște niște funcționari din cadrul unei clinici medicale private din Constanța, iar în schimbul unei sume de bani, funcționarul respectiv putea face demersuri în vederea eliberării certificatului mai sus-menționat. Potrivit martorului, inculpatul i-a propus două variante: prima, în care suma remisă era de 150 de euro, dar aceasta presupunea ca martorul să se deplaseze efectiv la clinica respectivă, iar cea de-a doua, consta în aceea ca în schimbul sumei de 200 de euro, persoana nu se mai deplasa la clinică, ci doar trimitea prin intermediul aplicației WhatsApp, o fotografie a actului de identitate.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272