REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
8.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Condamnări pentru doi traficanți de droguri, din Valu lui Traian

Condamnări pentru doi traficanți de droguri, din Valu lui Traian

Replica API 13 iunie 2022 | 00:00 1558

Matei Robert a fost condamnat la 5 ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. La această pedeapsă se adaugă 1094 de zile rămase neexecutate dintr-o altă pedeapsă, astfel că inculpatului va executa în final 5 ani, 4 luni şi 1094 de zile închisoare. În același dosar a fost condamnat și Mihai Zibileanu, acesta primind 7 luni de închisoare cu suspendare pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Cei doi au fost prinși în flagrant delict în timp ce vindeau canabis și substanțe cu efect psihoactiv.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 3 bărbați, în Constanța și Valu lui Traian, cu vârste cuprinse între 27 și 29 de ani, bănuiți de comiterea faptelor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, muguri de cannabis, 2 cântare electronice de precizie și 2 telefoane mobile. În aceeași cauză, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Constanța au surprins în flagrant delict pe 2 dintre bărbați, în timp ce ar fi vândut cannabis și substanță cu efect psihoactiv. Asupra celor doi au fost identificate și ridicate substanțele în cauză, un grinder și 3.000 de lei. Este vorba despre Matei Robert și Mihai Zibileanu, primul dintre ei mai având la activ o altă condamnare, acum 7 ani.

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea lui Matei Robert la 5 ani, 4 luni şi 1094 de zile închisoare, în regim de detenție, în timp ce Mihai Zibileanu a primit 7 luni de închisoare, cu suspendare. Sentința a fost dată pe 10 iunie 2022 și nu este definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pedepsele astea incurajeaza nu descurajeaza . Cum sa combatem crima organizata cand pedepsele sunt date in gluma . Tineri distrusi de aceste droguri sunt terminati pe viata . Nu mai vorbim de sumele imense care se cheltuiesc pentru recuperarea lor , bani si familii distruse . Doar pentru un singur suflet distrus as fi data minim 25 de ani de detentie cu regim sever .
0
0
asta patesti daca te crezi baiat
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212