REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
17.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Condamnat după ce l-a înjunghiat pe cel care s-a dat la iubita lui!

Condamnat după ce l-a înjunghiat pe cel care s-a dat la iubita lui!

Virgil STOIAN 5 octombrie 2022 | 00:00 1455

Sorin Costan a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Sentința a fost dată de Tribunalul Constanța, pe 19 septembrie 2022, și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice l-a înjunghiat pe T.S.B., în abdomen, provocându-i acestuia leziuni grave care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale. Conflictul dintre cei doi ar fi pornit de la faptul că inculpatul i-a adresat cuvinte obscene prietenei victimei.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 martie 2022, în parcarea unui bloc de pe strada Pescarilor. Victima îl cunoștea doar din vedere pe inculpat, acesta locuind într-o casă părăsită, împreună cu altă persoană. Victima a mai precizat că în cursul lunii decembrie 2021, prietena lui i-ar fi spus şi l-ar fi indicat pe Sorin Costan ca fiind cel care i-ar fi adresat cuvinte indecente când trecea pe lângă casa părăsită. După ce a băut dintr-o sticlă de vodcă cu un prieten, victima și-a adus aminte de incident, și a coborât să rezolve divergențele cu inculpatul. După ce au fost întâmpinați cu pietre de inculpat și de prietenul său, între cei patru a izbucnit o bătaie în toată regula, terminată cu înjunghierea victimei, cu un cuțit, de către Sorin Costan, victima necesitând 25 de zile de îngrijiri medicale.


Instanța a constatat că pericolul concret al faptei este reflectat prin modul concret de comitere a tentativei de omor, inculpatul acţionând prin folosirea, în mod disproporţionat, a unei arme, aptă să producă decesul celui atacat, într-o altercaţie iscată pe fondul injuriilor adresate de el şi de către altă persoană. Victima și un prieten le-au cerut să înceteze să mai facă gălăgie la acea oră târzie. Comportamentul agresiv manifestat de inculpat faţă de persoana vătămată, în aceste împrejurări, reflectă importanţa scăzută pe care Sorin Costan a dat-o valorii sociale lezate prin acţiunea sa extrem de violentă şi care ar fi putut conduce la decesul victimei, respectiv dreptul la viaţă al altei persoane. Pentru aceste considerente instanța a decis condamnarea lui Sorin Costan la 5 ani de închisoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ma amuza maimutzoii care omoara oameni,isi iau gitul,le taie gitukl unor maimute biblioteci publice care o dau nici ele nu mai stiu unde,dar betivanul crede ca.l iubeste.la pirnaie,scrie carti cu fratii penali hoti mazare,acolo e locul vostru!
2
0
Tot el si-a luat-o adica...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108