REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Condamnat la 11 ani de închisoare: și-a omorât prietenul din copilărie cu toporul

Condamnat la 11 ani de închisoare: și-a omorât prietenul din copilărie cu toporul

Replica API 15 aprilie 2020 | 00:00 1447

Consumul excesiv de alcool este una dintre cele mai importante cauze generatoare de conflicte si chiar crime. Cătălin-Adrian E. și-a omorât prietenul din copilărie, lovindu-l cu toporul în cap, pe fondul unui conflict accentuat de starea de ebrietate în care se aflau cei doi.

Date din anchetă

Conform rechizitoriului, inculpatul Cătălin-Adrian E. și victima nu aveau niciun conflict, ba chiar erau prieteni din copilărie, mama victimei declarând că inculpatul chiar dormise în casa lor când era copil, iar fratele victimei precizând că era prieten pe Facebook cu inculpatul. Cu toate acestea, inculpatul era într-o stare conflictuală mai veche cu victima și cu fratele acestuia întrucât l-ar fi agresat în perioada anterioară. În ziua conflictului, victima și încă 3 persoane, toți patru consăteni din localitatea Vlahii, s-au hotărât să se deplaseze în localitatea învecinată, pentru a consuma băuturi alcoolice. Ajunși la magazinul din centrul comunei, au cumpărat mai multe sticle cu bere și le-au consumat la o masă, pe terasa din fața magazinului, după ce vânzătoarea a închis localul. Pe terasă se aflau la alte mese inculpatul și alți doi oameni.

Declarațiile martorilor

Din declarațiile martorilor a reieșit că pe terasă s-a declanșat un conflict între inculpat și tinerii din satul Vlahii, însă inculpatului i s-a cerut să se liniștească. Acesta a plecat de pe terasă, însă la mai putin de un minut s-a întors înarmat cu un topor, cu care a lovit-o o singură dată pe în cap și a doborât-o inconștientă la sol, unde aceasta a sângerat din rana provocată, apoi a fost luată de ambulanță și transportată la spital. În continuare inculpatul s-a îndreptat amenințător spre ceilalți comeseni din satul Vlahii, însă a intervenit o persoană, care l-a împiedicat să mai lovească pe cineva. După ce alt martor a sunat la 112, i-au acordat primul ajutor victimei care sângera din zona capului, dar încă respira. În acest timp, martorul a văzut cum inculpatul s-a așezat în mijlocul șoselei și chiar l-a determinat pe un șofer să oprească autoturismul cu care se deplasa și i-a amenințat pe acesta și pasagerii săi cu toporul, fără a lovi totuși pe altcineva.

Victima a decedat la spital

Victima a fost transportată imediat la Spital, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut deschis cu substanță cerebrală care se exprimă spontan la nivelul plăgii frontale stângi, prin lovirea cu toporul, scorul Glasgow fiind de 4, adică în stare de inconștiență. Deși a fost supusă intervenției chirurgicale de urgență și a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate în secția de neurochirugice - terapie intensivă, persoana vătămată a decedat în spital fără a-și reveni din comă.

Inculpatul și-a recunoscut vina

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, în faza de urmarire penală, explicând că el a lovit-o pe victimă cu toporul în cap, în cursul conflictului declanșat între el și celelalte persoane. El ar fi vrut să o sperie pe victimă, însă din eroare ar fi lovit-o în cap cu toporul. După circa jumătate de oră s-a speriat și a sunat la 112, anunțând că a lovit pe cineva cu toporul în cap. S-a predat organelor de poliție și le-a arătat acestora unde ascunsese toporul. A negat că ar fi avut cuțit asupra sa și că ar fi amenințat pe cineva cu acesta.

Motivarea instanței

Fapta inculpatului care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, a lovit-o puternic cu muchia unui topor în zona frontală stângă a capului pe victimă și i-a provocat grave leziuni cranio-cerebrale, cu fractură de boltă și bază de craniu, contuzie și dilacerare meningo-cerebrală, care în final au dus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor,

Instanța a decis condamnarea lui Cătălin-Adrian E. la 11 ani închisoare pentru infracțiunea de omor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Da , justitia populara...sau legea talionului ! Si trebuie inceput de la judecatorii corupti ...
2
4
Aia de la ISIS si in general islamistii nu beau deloc si taie la capete cu multa placer si cretinism. Romanii s-au cam degradat la cap si asta e motivul oribilitatilor,nu alcoolul. Ia sa interzicem alcoolul la nivel de tara si veti vedea ca meltenii tot se vor bate,violentele nu vor fi mai putine,ba chiar va fi mai rau decat era pe vremea prohibitiei din SUA.
0
2
presupun ca iese in 6 ani pt buna purtare....si apoi mai casapeste cativa
2
4
Bravo, sa-i dati sa manance 11 ani, trei mese pe zi. Adica cumva sa-l recompensam ca l-a omorat pe ala, probabil alt cretin ca si el. Nu era mai buna legea talionului cumva? Dar nu, noi suntem oameni civilizati.
2
5
De ce nu judecati, ma voi?! Sunteti analfabeti frustati! Le stiti pe toate! Cunoasteti voi ce era in dosar?! S a umplut tara de habarnisti ce-si dau cu parerea, asa ca da bine! Scopul pedepsei este reinsertia sociala, ba labarilot, nu extinctia! Dar, evident, voi stiti mai bine. Ar fi buna justitia populara ca in anii 60, nu-i asa! Cat despre nenorocitul care a omorat un om, pe langa pedeapsa mare sau mica, Dumnezeu ne da tuturor crucra pe care o putem duce! Condoleante familiei!
6
4
cel putin 20 ani nu 11 , judecatori de tot kkt-ul
6
6
11 ani pentru omor???? Ba voi sunteti nebuni??? Cat de curand pentru omor se va da cu suspendare!!! Pedeapsa pe viata va fi dak inseli statul sau infractiunile economice ,astea vor infractiunile cele mai periculoase!! Fereasca D-zeu ,ca suntem in saptamana mare!!!
8
6

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272