REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Conflict de interese la Poșta Română! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli în activitatea instituției

Conflict de interese la Poșta Română! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli în activitatea instituției

Mirela PASCAL 2 iunie 2026 | 00:00 8440

Concluziile unui control efectuat de Corpul de control al prim-ministrului la Compania Națională Poșta Română S.A. evidențiază mai multe categorii de nereguli administrative, contractuale și de guvernanță corporativă. Au fost identificate mai multe situații în care contractele au fost modificate sau executate cu încălcarea legislației privind achizițiile sectoriale, dar și încălcări repetate ale legislației privind guvernanța întreprinderilor publice. Consiliul de Administrație a funcționat aproape 4 ani numai cu administratori provizorii; autoritățile tutelare nu au declanșat la timp procedurile de selecție; în CA au fost numiți prea mulți reprezentanți ai autorităților publice; procedura de selecție din 2023 nu a respectat ordinea legală a etapelor; un administrator a participat și a votat propria numire într-o funcție executivă remunerată, ceea ce ridică probleme de conflict de interese. Compania e condusă de Valentin Ștefan. Menționăm că unele dintre nereguli au fost constate anterior preluării mandatului, însă directorul nu a luat nicio măsură pentru a le corecta.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate de către Corpul de control al prim-ministrului („CCPM”) la Compania Națională „Poșta Română” – S.A. („CNPR”), au fost constatate, în principal, mai multe aspecte care pun sub semnul întrebării modul în care a funcționat compania de stat. Raportul a fost făcut public pe 27 aprilie a.c..

Contract modificat prin acord tacit, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire

Una din nereguli vizează contractul având ca obiect achiziția de către entitatea verificată a unor seturi care conțineau dispozitive tip PDA și imprimante mobile, aplicații „MDM” și abonamente de date mobile (SIM) a fost modificat substanțial printr-un acord tacit, prin care CNPR a acceptat livrarea peste termenul maxim stabilit în documentația de atribuire ca cerință obligatorie, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, conduită interzisă de legislația care reglementează achizițiile sectoriale.

Penalitățile încasate de entitatea verificată în baza clauzelor penale ale contractului au fost stabilite de reprezentanții CNPR prin raportare la data livrării elementelor componente ale unui set, și nu la data livrării setului, care constituia, potrivit contractului, produsul achiziționat. În aceste condiții, încasarea unor penalități inferioare celor ce ar fi trebuit obținute de la furnizor a avut drept consecință diminuarea creanței companiei.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

În executarea unui contract, reprezentanții CNPR au recepționat de la furnizor proiectul tehnic de modernizare a instalației electrice la sediul Sucursalei Cluj a CNPR (imobil de patrimoniu) și au achitat contravaloarea serviciului de proiectare, deși prestatorul nu își îndeplinise toate obligațiile contractuale, respectiv nu obținuse avizul/acordul pentru soluția constructivă propusă, emis de serviciul deconcentrat al autorității centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural.

Contract cu informații care nu corespundeau situației de fapt

Documentele care au stat la baza aprobării de către Consiliul de Administrație („CA”), în data de 14.01.2022, a declanșării procedurii de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor la sediul Sucursalei Cluj a CNPR au conținut informații care nu corespundeau situației de fapt. Acestea menționau că lucrările la obiectiv, respectiv cele referitoare la modernizarea instalației electrice, erau autorizate, deși, potrivit celor prezentate anterior, pentru lucrările ce urmau a fi executate în baza proiectului de modernizare a instalației electrice nu exista avizul/acordul serviciului deconcentrat al autorității centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

Pe parcursul derulării contractului de execuție a lucrărilor, reprezentanții CNPR și cei ai executantului au convenit modificarea acestuia prin act adițional, în sensul renunțării la lucrările de modernizare a instalației electrice. Această modificare a fost una substanțială, întrucât a afectat caracterul general al contractului, restrângând obiectul acestuia, fără respectarea interdicției legale de modificare a unui astfel de contract fără organizarea unei noi proceduri de atribuire.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

Nu au fost întreprinse demersuri pentru declanșarea procedurii de selecție a membrilor CA, fiind încălcate dispozițiile legislației privind guvernanța corporativă 

În perioada 15.07.2019–14.06.2023, CA a fost constituit exclusiv din administratori provizorii. În aceste condiții, la nivelul autorităților publice tutelare, respectiv Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, nu au fost întreprinse demersuri pentru declanșarea procedurii de selecție a membrilor CA, fiind încălcate dispozițiile legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care prevedeau un termen maxim de 45 de zile pentru inițierea procedurii.

A fost întocmit și aprobat de adunarea generală a acționarilor Profilul candidatului pentru poziția de membru al CA al CNPR SA anterior aprobării Scrisorii de așteptări

În perioada 01.01.2019–14.06.2023, în cadrul CA al societății au fost numiți mai mult de doi membri din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori al altor autorități sau instituții publice, cu încălcarea dispozițiilor legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aplicabile în perioada de referință.

Analiza modului de derulare a procedurii de selecție a membrilor CA, finalizată la data de 14.06.2023, a relevat faptul că, la nivelul autorității publice tutelare (Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării), a fost întocmit și aprobat de adunarea generală a acționarilor Profilul candidatului pentru poziția de membru al CA al CNPR SA anterior aprobării Scrisorii de așteptări, fără respectarea ordinii cronologice necesare fundamentării cerințelor pe care candidații trebuiau să le îndeplinească, astfel cum aceasta era stabilită de normele legale aplicabile.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

Unul dintre administratori a votat pentru numirea propriei persoane în funcția de director economico-financiar provizoriu

În perioada 14.06.2023–11.08.2023, ca urmare a numirii unei persoane care avea calitatea de administrator al CNPR și membru al Comitetului de nominalizare și remunerare („CNR”) într-o funcție de director al companiei, comitetul din cadrul CA al CNPR a avut în componență un administrator executiv, cu încălcarea legislației privind guvernanța întreprinderilor publice.

La data de 14.06.2023, unul dintre membrii CA al CNPR, aflat în exercitarea atribuțiilor de administrator, a participat la ședința CA și a votat pentru numirea propriei persoane în funcția de director economico-financiar provizoriu în cadrul CNPR, participând astfel la adoptarea unei decizii prin care a obținut pentru sine un folos patrimonial.

Conflict de interese la Posta Romana! Corpul de control al premierului a constatat grave nereguli in activitatea institutiei

Ocuparea simultană a mai multor posturi în baza unui singur contract individual de muncă...

Persoane din cadrul entității verificate au exercitat, pentru perioade limitate, în intervalul 01.01.2019–29.02.2024, concomitent mai multe funcții (director, șef serviciu/departament, manager compartiment, consilier al directorului general, economist, expert, documentarist etc.). Ocuparea simultană a mai multor posturi în baza unui singur contract individual de muncă, precum și, în anumite cazuri, delegarea exercitării unor atribuții — în condițiile în care instituția delegării atribuțiilor nu este reglementată de Codul muncii — a fost contrară dispozițiilor legale referitoare la exercitarea mai multor funcții, durata maximă legală a timpului de muncă și durata zilnică a muncii, raportat la perioada de repaus.

Analiza datelor aferente anilor 2021–2023 a relevat faptul că gradul de realizare a programului de investiții al companiei a fost de 36,40% în anul 2021, de 33,44% în anul 2022 și de 48,72% în anul 2023.

Deplasări în străinătate cu diurnă... la un nivel dublu față de plafonul maxim prevăzut de lege

În cazul a 26 de deplasări externe efectuate de personalul entității verificate, decontarea cheltuielilor cu diurna pentru deplasările în străinătate, în perioada 2021–2023, s-a realizat la un nivel dublu față de plafonul maxim prevăzut de actul normativ care reglementează limitele acestor cheltuieli în cazul întreprinderilor publice.

Recomandările și propunerile CCPM au vizat reglarea disfuncțiilor identificate, iar, pentru valorificarea constatărilor, actul de control a fost transmis către instituțiile și autoritățile cu competențe specifice domeniului în care au fost evidențiate abateri.

Precizăm că, din anul 2020, funcția de director general al Companiei Naționale „Poșta Română” a trecut prin mai multe schimbări. Valentin Ștefan a devenit Director General Adjunct al Poștei Române în iulie 2020, coordonând departamentele Economic, IT, Juridic și Administrativ, înainte de a prelua conducerea generală ulterior. A fost numit Director General plin ulterior, mandatul său oficial începând pe 6 octombrie 2023, după o perioadă de interimat. Anterior, mai exact începând cu luna decembrie 2019, director general provizoriu al Poștei Române a fost numit Horia Grigorescu.  Acesta l-a înlocuit pe Mircea Tudosie, care preluase conducerea companiei la mijlocul anului 2018.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
puletele asta, a fost sau este al cui?
1
0