Confruntat cu decepții în dragoste și cu o tentativă de suicid, Brînduș Gheorghe vrea să fie primar la Săcele
Confruntat cu decepții în dragoste și cu o tentativă de suicid, Brînduș Gheorghe vrea să fie primar la Săcele
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAlegerile se apropie cu repeziciune și fiecare candidat vrea să convingă alegătorii să-l voteze. Unii dintre ei merită să fie votați dar există și candidați pe care nu prea îi recomandă nimic, ba chiar dimpotrivă. Ar putea fi și cazul lui Brînduș George, viceprimarul din Săcele, care de-a lungul timpului a avut probleme în amor, ba chiar a încercat să se spânzure. Potrivit informațiilor noastre, viceprimarul ar avea un atelier de tâmplărie prin care ar fi dat și țepe locuitorilor din Săcele, luându-le bani și apoi neonorând comenzile. Acum, acesta încearcă să devină primar, din partea AUR.
George Brînduș a divorțat de soția sa în anul 2016, la cererea acesteia. Potrivit motivării acțiunii de divorț fosta soție a reclamat că viceprimarul obișnuia să facă scandal și să o lovească, de față cu copiii minori. Chiar dacă a făcut nenumărate plângeri la poliție, acestea au fost mușamalizate, Brînduș având influență asupra organelor de poliție locală prin funcția sa. Mai mult decât atât, femeia reclamă faptul că viceprimarul era foarte gelos, avea relații extraconjugale dar și că pe timpul căsătoriei a supus-o la activități ieșite din comun, din puncte de vedere sexual.
A încercat să se spânzure
Chiar și după divorț, se pare că viceprimarul nu a reușit să scape de problemele în dragoste. În anul 2021, Brînduș George a încercat să se sinucidă. Vicele, care are în jur de 50 de ani la acea dată, era implicat într-o altă relație. Potrivit informațiilor noastre, viceprimarul avea discuții aprinse deseori cu actuala concubină, din acest motiv și-a închis și contul de Facebook. El a încercat să se spânzure chiar în atelierul de tâmplărie pe care îl deține, fiind salvat de fiul său.
Acuzat că dă țepe
Pe lângă problemele în dragoste, vicele se pare că are probleme și cu sătenii. Potrivit surselor noastre, acesta ar fi luat bani de la oamenii, pentru lucrări de tâmplărie, și nu ar fi onorat comenzile. Nici cu finanțele se pare că acesta nu stă prea bine, potrivit ultimii declarații de avere, pe anul 2022, acesta având doar un Audi A3, din anul 2007, și salariul de viceprimar.
În concluzie, după o viață umplută de ”iubire” și de conflicte conjugale, Brînduș Gheorghe vrea să conducă destinele comunei Săcele pentru următorii patru ani. Rămâne de văzut dacă votanții vor fi de aceeași părere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News