REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Consiliul de Export al României solicită prelungirea sprijinului statului pentru firmele aflate în dificultate

Consiliul de Export al României solicită prelungirea sprijinului statului pentru firmele aflate în dificultate

Valentina CAMARA 17 decembrie 2022 | 00:00 315

Consiliul de Export al României, în numele firmelor pe care le reprezintă, solicită Guvernului prelungirea până la 31 decembrie 2023 a prevederilor privind acordarea de ajutoare companiilor care sunt în activitate (nu doar a celor noi înființate), dar aflate în dificultate, conform unui comunicat remis.

Mihai Ionescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România

"Prin prelungirea aplicării mecanismului Kurzarbeit şi a celorlalte ajutoare specifice, în contextul scăderii producţiei şi/sau a cifrei de afaceri a întreprinderilor şi plata indemnizaţiilor pentru activitate redusă până la 31.12.2023, firmele româneşti afectate de actuala conjunctură geopolitică şi de consecinţele economice ale acesteia vor fi în măsură să poată rezista, iar salariaţii acestora să nu aibă de suferit, evitându-se pierderea definitivă a unor locuri de muncă şi migrarea cadrelor calificate", se menţionează în comunicatul semnat de Mihai Ionescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România şi co-preşedinte al Consiliului de Export al României.

Această solicitare este făcută având în vedere prelungirea de către Comisia Europeană a Cadrului temporar de criză până la 31 decembrie 2023 - prin Comunicarea C(2022)7945 final/28.10.2022 - "ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei" şi dificultăţile majore ale economiei României, care nu şi-a revenit după criza pandemică, noul context mondial post-pandemic - cu efecte directe asupra economiei româneşti - de creştere a preţurilor la materiile prime, energia electrică şi carburanţi, a ruperii lanţurilor de aprovizionare, a lipsei de personal din societăţile de transporturi rutiere internaţionale (deficit de peste 70.000 de şoferi profesionişti de TIR în România şi de circa 400.000 de şoferi profesionişti de TIR în Uniunea Europeană), precum şi iniţiativa recentă a Guvernului care a pregătit un proiect de OUG de prelungire până la 31 decembrie 2023 a ajutorului de stat acordat prin OUG nr.99/2022 pentru firmele noi înfiinţate, precizează sursa citată, potrivit agerpres.ro  .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272