REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Consiliul Județean a ajuns cu Asociația „Club Sportiv Farul” la Curtea Supremă

Consiliul Județean a ajuns cu Asociația „Club Sportiv Farul” la Curtea Supremă

Virgil STOIAN 2 noiembrie 2022 | 00:00 1938

În 2018, între Consiliul Județean Constanța și Asociația Sportivă „Club Sportiv Farul” Constanța s-a încheiat un contract de finanțare având ca obiect „finanțarea proiectului, respectiv a acțiunilor/activităților din cadrul proiectului/programului sportiv „Împreună pentru fotbal”. După executarea contractului, s-a constatat că o parte din sumă, mai exact 247.985 lei, a fost decontată nelegal. CJ a solicitat, în instanță, în 2020, obligarea Asociației  la plata sumelor de 247.985 lei – contravaloarea finanțării primite nejustificat. Dacă inițial Tribunalul a dat câștig de cauză Consiliului Județean, prin sentința din 25 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța a dat câștig de cauză Asociației, prin sentința din 16 decembrie 2021. Dosarul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție, primul termen de judecată urmând a fi stabilit.

Consiliul Județean Constanța a constatat că suma de 247.985 lei s-a decontat nelegal, întrucât documentele justificative depuse de Asociație conțineau ștersături și adăugiri, iar unele documente pentru prestarea serviciilor de cazare, masă pentru 200 de persoane și închiriere bază sportivă lipseau cu desăvârșire. Întregul contract de finanțare a fost în valoare de 900.000 de lei.

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au constatat că Asociația nu a reușit să prezinte documente justificative pentru mai multe evenimente inclusiv pentru cantonamentul efectuat în Stațiunea Bușteni unde teoretic au fost cazate 200 de persoane. Instanța a decis obligarea Asociației Sportive „Club Sportiv Farul” Constanța la plata următoarelor sume, în favoarea reclamantului: 247.985 lei – contravaloarea finanțării primite nejustificat, în baza Contractului de finanțare nerambursabilă; 3.350,60 lei – dobândă legală penalizatoare, aferentă debitului de 247.985 lei , calculată pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2020 și data plății efective a obligației principale. Pe data de 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Constanța a decis schimbarea în totalitate a sentinței.

Date despre Asociația Sportivă „Club Sportiv Farul” Constanța

Chiar dacă numele poate induce multă lume în eroare, nu are treabă cu echipa de fotbal de la malul mării. În 2020,  președintele asociației fiind Bratu Ion, vicepreședinte Florin Stoian, iar membru  Nicolae Suditu, conform registrului asociațiilor și fundațiilor din România. În acest moment, firma nu mai există în baza de date.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dacă sunt sportivi profesionisti de ce trebuie sa fie plătiți din dările noastre? Sa li se spună "sportivi bugetari"!
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614