Consiliul Județean Constanța intervine în scandalul șoferilor care lasă elevii cu abonamente în stații
Consiliul Județean Constanța intervine în scandalul șoferilor care lasă elevii cu abonamente în stații
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSituație revoltătoare în autocarul Constanța - Cernavodă, unde câțiva elevi au sesizat comportamentul tulburător al unui șofer al companiei Metropolitan. În cursul zilei de 26 noiembrie, conducătorul autocarului cu numărul de înmatriculare CT 42 MTN a refuzat să transporte la școală o elevă, pe motiv că n-are bilet. De menționat faptul că fata avea abonament.
Pe 26 noiembrie a.c., o elevă din Constanța a fost abuzată atât verbal, cât și fizic de conducătorul unui autocar Metropolitan care circula pe direcția Constanța - Cernavodă.
Adolescenta deținea o legitimație de călătorie gratuită, pe care i-a prezentat-o șoferului. Nemulțumit că nu încasează bani, a refuzat să o transporte, iar când fata a insistat și și-a impus punctul de vedere, înștiințându-l că are abonament, a devenit abuziv verbal, iar în cele din urmă a tras-o de mână și a dat-o jos.
„În baza abonamentului meu gratuit, am tot dreptul să călătoresc, însă șoferul a ridicat tonul la mine, m-a apucat de mână și m-a tras jos din autobuz pe motiv că «nu mai sunt locuri». Ulterior s-a dovedit că de fapt mai era un loc liber, iar restul persoanelor care au urcat după mine și plăteau au fost lăsate să urce și să stea în picioare fără nicio problemă“, a povestit eleva.
Astfel de practici sunt tot mai des întâlnite de elevii care folosesc acest mijloc de transport pentru a face naveta. Tinerii care dețin o legitimație de călătorie nu sunt lăsați să urce în autobuz pe motiv că „nu sunt locuri libere“. Șoferii obișnuiesc să nu le permită elevilor accesul în autocar, locurile fiind „păstrate“ pentru călătorii care achită bani pe bilet.
„Când vine vorba de mine, de noi, elevii, însă, același tratament nu se aplică: sunt bruscată, agresată verbal și tratată ca și cum nu aș avea dreptul să mă aflu acolo“, a mărturisit tânăra.
Consiliul Județean Constanța intervine în scandalul elevilor lăsați pe drumuri de către șoferi?!
Consiliul Județean Constanța, condus de Florin Mitroi, are în vedere astfel de practici ale șoferilor și efectuează controale frecvent pentru combaterea acestui fenomen, iar legat de pățania elevei, CJC a transmis că transportul elevilor din întreg județul reprezintă o prioritate, astfel că au aprobat un nou program de transport și că sunt în derulare două licitații pentru atribuirea traseelor.
„Transportul elevilor din întreg județul reprezintă o prioritate pentru noi. Am aprobat un nou program de transport și avem în derulare două licitații pentru atribuirea traseelor, însă, din păcate, termenele legale fac ca procedura să fie una greoaie. Referitor la problema semnalată, un alt elev ne-a adus la cunoștință aceeași situație acum două săptămâni. Am intervenit încă de atunci, am efectuat controale, iar pentru fiecare neregulă constatată se aplică sancțiuni. Vom continua aceste verificări“, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța .jpg)














