Consiliul Local Mangalia se întrunește în ședință. Iată ce proiecte vor fi supuse votului!
Consiliul Local Mangalia se întrunește în ședință. Iată ce proiecte vor fi supuse votului!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali în şedinţă ordinară, joi, 9 august a.c., începând cu ora 16:00.
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre privind completarea și actualizarea domeniului public al unității administrativ teritoriale Mangalia, precum și proiecte care alcătuiesc domeniul privat, dar și alte documente care se referă la trecerea din domeniul public în cel privat al Municipiului Mangalia.
Totodată, va fi supus adoptării proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale „Gala Galaction”. Printre proiectele din ședința CL se află și cel cu privire la evenimentele din cadrul festivității de aniversare a 10 ani de la reabilitarea Moscheii Esmahan Sultan.
În aceeaşi şedinţă, se va dezbate proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea criteriilor de acces la locuințele de închiriere, dar și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a ”Bazelor sportive din Municipiul Mangalia”.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









