Constanța celebrează spiritul elen la „Strada Grecească – Sărbătoare urbană”
Constanța celebrează spiritul elen la „Strada Grecească – Sărbătoare urbană”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCentrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, alături de Forum Apulum, organizează sâmbătă, 27 septembrie 2025, evenimentul „Strada Grecească – Sărbătoare urbană”, desfășurat între orele 15:00 și 21:30 pe Strada Dr. Aristide Karatzali din Constanța.

Manifestarea face parte din programul Civicult și își propune să readucă în prim-plan rădăcinile grecești ale orașului, vechi de peste două milenii. Grecii nu doar au întemeiat Tomisul antic, dar au contribuit la dezvoltarea culturală, economică și religioasă a spațiului dobrogean, influențe resimțite până astăzi.
Atmosfera sărbătorii va fi una mediteraneană, strada urmând să devină pietonală și animată de muzică, dansuri și ateliere. Elementul central al evenimentului va fi masa comunitară, un simbol al întâlnirii și dialogului dintre constănțeni, membri ai comunității elene și invitați.
„Povestea comunității grecești, a personalităților și a bijuteriilor arhitecturale reprezintă o parte importantă din istoria vieții cotidiene a Constanței. Ne dorim să ne reîntoarcem în timp, dar cu privirea spre viitor”, a declarat prof. dr. Raul Răzvan Ivan, reprezentant al Centrului Cultural „Teodor T. Burada”.
Programul include:
-
Dezbatere despre patrimoniul grecesc cu arhitectul Radu Cornescu, prof. dr. Raul Răzvan Ivan și arheologul Aurel Mototolea;
-
Tur ghidat prin cartier, condus de istoricul Cristian Cealera;
-
Ateliere de dans grecesc susținute de ansamblul comunității Elpis;
-
Masa comunitară – spațiu al întâlnirii și reflecției colective.
Partenerul principal al evenimentului este Comunitatea Elenă Elpis Constanța. Organizatorii invită publicul să participe la această sărbătoare urbană care aduce împreună trecutul și prezentul, într-un omagiu adus identității multiculturale a Constanței.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 












