REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Constanța, în topul județelor care au plătit prețuri astronomice pe microbuze electrice

Constanța, în topul județelor care au plătit prețuri astronomice pe microbuze electrice

Mirela PASCAL 24 august 2025 | 00:00 1604

Când România a început să investească, cu bani din PNRR, în microbuze școlare electrice, planul părea simplu. Fiecare județ urma să primească vehicule moderne pentru elevi, la un preț corect, estimat de Comisia Europeană la 78.000 de euro pe bucată. Dar realitatea românească a demonstrat că același model de microbuz poate costa și dublu, în funcție de județ. Și Constanța se află în topul județelor care au plătit prețuri astronomice pe microbuze electrice.

Constanta, in topul judetelor care au platit preturi astronomice pe microbuze electrice

România avea la dispoziție 250 de milioane de euro prin PNRR pentru achiziția a 3.200 de microbuze școlare electrice. Comisia Europeană estimase un preț mediu de 78.000 de euro pe vehicul. În teorie, toți elevii ar fi trebuit să călătorească în microbuze moderne, eficiente și ecologice.În realitate, cu aceeași sumă, statul a cumpărat doar 1.300 de microbuze, iar prețurile au depășit de două, chiar de trei ori, estimarea inițială. Potrivit ReporterIS, firma Aveuro Internațional din Prahova a câștigat peste 50% dintre licitații. Patronul ei, Vlad Papuc, fiul Rodicăi Papuc, apropiată a baronului local Iulian Dumitrescu, judecat pentru corupție, a reușit să transforme licitațiile publice cu Consiliile Județene din țară într-o afacere profitabilă pentru firma sa.Potrivit investigației citate, microbuzele marca Ford sau Mercedes-Benz sunt cumpărate de Aveuro cu aproximativ 90.000 de euro, dar vândute autorităților cu prețuri care depășesc 200.000 de euro. Carosajul, transformarea microbuzului în versiunea „școlară”, pare să fie singura modificare majoră operată de firma prahoveană.Schema a funcționat aproape identic în toate județele. Caiete de sarcini, competiție redusă, prețuri amețitoare și contracte repetate acordate aceleiași companii. Indiferent de culoarea politică a președintelui Consiliului Județean – PNL, PSD sau UDMR – rezultatul a fost același: prețul microbuzelor diferă în funcție de județ, dar cu aceleași dotări.

Top 10 județe cu cele mai scumpe microbuze
Gândul a analizat datele disponibile pe Termene.ro și a întocmit un top al județelor/ localităților care au plătit cel mai mult pe un microbuz școlar electric. Valorile prezentate sunt fără TVA.

1. Olt – 1.313.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Olt s-au achiziționat 20 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.260.000 lei. 

2. Prahova, comuna Dumbrăvești – 1.230.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În comuna Dumbrăvești din Prahova s-a achiziționat un singur microbuz. Deși cu aceiași bani s-ar fi putut cumpăra 3 microbuze.

Constanta, in topul judetelor care au platit preturi astronomice pe microbuze electrice

3. Mureș – 1.213.131 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Mureș s-au achiziționat 7 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 8.491.917 lei.

4. Gorj- 1.131.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Gorj s-au achiziționat 27 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 30.537.351 lei.

5. Satu Mare- 1.113.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Satu Mare s-au achiziționat 3 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 3.339.000 lei.

6. Iași – 1.014.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Iași s-au achiziționat 26 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.364.000 lei.

7. Vaslui – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Vaslui s-au achiziționat 6 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 6.078.078 lei.

8. Suceava – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Suceava s-au achiziționat 26 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 26.338.338 lei.

9. Maramureș – 1.013.013 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Maramureș s-au achiziționat 31 de microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 31.403.403 lei.

10. Constanța – 1.013.000 lei per microbuz vs. 390.000 preț recomandat
În județul Constanța s-au achiziționat 5 microbuze electrice printr-un contract cu o valoare totală de 5.065.000 lei.

Constanta, in topul judetelor care au platit preturi astronomice pe microbuze electrice

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată, joi, 21 august, de reporterul Gândul, despre situația achizițiilor microbuzelor școlare.

„Dacă bine îmi aduc aminte, la cea mai recentă conferință de presă pe care a susținut-o domnul Pîslaru, a spus că există o analiză a Corpului de Control în curs, a fost, de asemenea, sesizat Parchetul European, iar autoritățile vor stabili ce au de stabilit, cum este posibil”, a spus Ioana Dogioiu.

Constanta, in topul judetelor care au platit preturi astronomice pe microbuze electriceIoana Dogioiu

Întrebată dacă această sesizare la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a fost făcută, Dogioiu a ezitat, nuanțându-și declarațiile.

„Din ce îmi aduc aminte, asta a spus-o dintr-un bun început, că există această intenție de sesizare a Parchetului European”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bă mă lăsați cu makidonii ăștia, tot cei rău în r*mânia este din cauza lor , păi ai să vedem, în toate comunele care au primit microbuze sunt primari r*mâni firma care a livrat microbuzele este din Ploiești și ce să vezi administrator tot r*mân , ai dat exemplul Năstase , e r*mân, Bolojan ,Nicușor care v-au împovărat cu taxe și impozite sunt tot r*mâni ai noștri, în CCR sunt r*mâni, deci cea mai mare vină ca sa ajuns aici în proporție de 90% suntem noi r*mânii, avem în ADN nostru trădarea, lingușeala și pupincurismul.
0
0
Pai nu avea cum sa lipseasca Constantza din furaciunea asta avand in vedere mackhidonimea din primaria Constantza care l-a mituit demult pe tantalul de APVist cica de la P.N.L.dar se vede ca nu conteaza culoarea politica in fatza hotzilor,ei se pliaza pe orice,sunt ca hainele alea de latex,gasesc ashtia posibilitatzi sa fenteze si mecanismele de control ale U.E.,lucru shtiut si de U.E.despre romani de la austrieci cei mai mari shpagari la puterea din Romania inca de pe vremea lui Ad.Nastase cand ashtia au primit cadou PETROMUL,tradare a Romaniei facuta conshtient de Ad.Nastase care cu putzin timp inainte sa le dea PETROMUL celor de la O.M.V.a declarat:"cine are petrolul are puterea in Romania".
4
1
spunea ca nu se poate fura din fondurile ue iata ca se poate probabil si cei din ue au inchis ochii ptr ca vor sa cresca vanzarile de masini electrice numai ca in ruralul de la noi sunt inutile iar intretinerea si repararea sunt si ele foarte scumpe deci furturile vor continua nici cei de la ue nu sunt de multe ori corecti si au multe idei gresite pe care arunca zeci si sute de miliarde
11
0
afacerile(FURTURILE) cu statul, sint 'gindite' la nivel national.
10
0
Alta cale nu mai este !
14
1