REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
17.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Constănţenii au umplut service-urile auto înainte de primele ninsori

Constănţenii au umplut service-urile auto înainte de primele ninsori

Replica API 1 noiembrie 2012 | 00:00 76

Avertizările meteo din ultima vreme au cam băgat spaima în conducătorii auto, care se tem de o iarnă grea, dar şi de amenzile pe care riscă să le încaseze dacă nu au maşinile echipate cu anvelope de iarnă. Dacă luăm în considerare că ninsoarea şi-a făcut simţită prezenţa în unele zone ale ţării, agitaţia din service-urile auto pare să fie justificată. "Din momentul în care s-a anunţat înrăutăţirea vremii, clienţii au venit într-un număr mult mai mare. Până acum sunt foarte mulţumit de felul în care se mişcă lucrurile. Acum două zile, aveam cam 10, 15 clienţi pe zi, iar în momentul de faţă am 30, poate chiar mai mult. Profitul este de până la 100%, ceea ce înseamnă că mulţi se tem de o iarnă grea. Faţă de anul trecut, valul de clienţi a venit mult mai devreme. Oricare ar fi profitul meu, preţurile rămân aceleaşi", a declarat, pentru "Replica", administratorul unui service auto, Cornel Dorneanu. Deşi astăzi şi mâine precipitaţiile nu vor fi însemnate cantitativ, meteorologii anunţă că începând cu 2 noiembrie a.c., temperaturile vor scădea treptat, iar ploile îşi vor face apariţia. Constănţenii nu ar trebui să fie luaţi prin surprindere, dacă ne gândim că au venit într-un număr foarte mare la vulcanizări şi service-uri auto.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212