REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Constantin Popovici, votat cel mai bun săritor european de la mare înălțime în 2025

Constantin Popovici, votat cel mai bun săritor european de la mare înălțime în 2025

A.F. 30 ianuarie 2026 | 00:00 215

Sportivul român Constantin Popovici a fost ales cel mai bun săritor european de la mare înălțime pe anul 2025, în ancheta realizată de forul continental de natație, European Aquatics.

Constantin Popovici, votat cel mai bun saritor european de la mare inaltime in 2025

Constantin Popovici

Popovici a totalizat 35,06% din voturi, încununând un sezon pe care l-a dominat la cel mai înalt nivel. Românul a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Singapore. După un început nereușit, el a revenit cu sărituri de înalt calibru și a reușit să câștige medalia.

Săritorul de 37 de ani a obținut apoi un loc secund la etapa de Cupă Mondială de la Porto Flavia.

În Red Bull Cliff Diving World Series, Popovici s-a aflat mereu în lupta pentru podium și a rămas în cursa pentru titlu până la final, încheind în cele din urmă pe locul al doilea.

Pe locul secund în ancheta European Aquatics s-a clasat spaniolul Carlos Gimeno, cu 20,11% din voturi, în urma unui an în care a cucerit argintul la Mondiale, s-a clasat pe podium în Cupa Mondială și a fost al treilea în Cliff Diving World Series, cu victorii memorabile în Filipine și Italia.

Podiumul a fost completat de italianul Andrea Barnaba, care a obținut 19,72% din sufragii, după un sezon în care s-a clasat pe șase la Mondialele de la Singapore și a avut o serie de evoluții solide în Cliff Diving World Series.

''Veteranul'' francez Gary Hunt a ocupat locul al patrulea în anchetă, cu 14,71%, după locul șase la Mondiale (la egalitate cu Barnaba) și titlul la general în Cliff Diving World Series.

Top 5 a fost încheiat de un alt român, Cătălin Preda, cu 10,33%. El s-a clasat pe cinci la Mondiale și a avut prestații solide în Cupa Mondială și Cliff Diving World Series, într-un sezon redus din cauza problemelor medicale.

Constantin Popovici este al doilea laureat român al anchetei European Aquatics pe anul 2025, după ce David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului trecut, scrie Agrepres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere