REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.5° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Constantinescu, despre referendum: Prefectul este cel care a încălcat legea

Constantinescu, despre referendum: Prefectul este cel care a încălcat legea

Replica API 5 noiembrie 2011 | 00:00 61

Conferinţa de presă a prefectului Claudiu Palaz, organizată vineri pe tema referendumului, nu a rămas fără răspuns din partea preşedintelui Consiliului Judeţean constanţa, Nicuşor Constantinescu. Iată comunicatul de presă remis redacţiei de CJC:

"Referitor la tentativa penibilă de dezinformare a cetăţenilor judeţului Constanţa de către reprezentantul Guvernului în teritoriu privind Referendumul din ziua de duminică 6 noiembrie 2011 preşedintele CJC Constanţa face următoarele precizări:

Prefectul este cel care a încălcat LEGEA deoarece:

Nu a informat Departamentul pentru Administraţie Publica Locală din cadrul M.A.I. în termen de 24 de ore de la primirea hotărârii Consiliului Judeţean prin care se stabileşte organizarea referendumului judeţean

Nu a comunicat în termen de 48 de ore de la stabilirea datei Referendumului lista cu alţi jurişti decat judecatori şi procurori din care să fie desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii secţiilor de votare

Nu a vegheat la respectarea termenelor pentru realizarea activităţilor prevăzute in Legea referendumului

Nu a răspuns cererilor de îndeplinire a obligaţiilor formulate de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Constanţa

Totodată, Consiliul Judeţean Constanţa îşi exprimă totala dezaprobare şi indignare faţă de ameninţarea publică a unui judecător de către Prefectul judeţului Constanţa şi considerăm că este o tentativă a reprezentantului Guvernului de a-şi subordona justiţia constănţeană.

Transmitem cetăţenilor judeţului Constanţa că Referendumul privind viitorul judeţului, respectiv desfiinţarea sau păstrarea judeţului în forma actuală, este organizat în conformitate cu LEGEA.

Cetăţenii judeţului Constanţa sunt aşteptaţi duminică 6 noiembrie, între orele 08 - 20 la secţiile de votare (aceleaşi secţii de la ultimele alegeri locale şi prezidenţiale). Pentru exercitarea dreptului de vot cetăţenii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate valabilă. Totodată, votul poate fi exercitat şi la alte secţii de votare decât cele la care cetăţenii sunt arondaţi, în acest scop folosindu-se listele suplimentare".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108