Consultaţii preventive, bilete de trimitere valabile 2 luni şi reţete fracţionate, din 1 iunie
Consultaţii preventive, bilete de trimitere valabile 2 luni şi reţete fracţionate, din 1 iunie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAsiguraţii de 18 - 39 de ani, care nu prezintă simptomele vreunei afecţiuni, se vor prezenta oricum la medicul de familie, o dată la trei ani, biletele de trimitere vor fi valabile două luni, iar produsele prescrise în reţete, pentru trei luni, vor putea fi cumpărate în mai multe etape, din iunie. Prevederile sunt cuprinse în normele de aplicare a pachetelor de servicii medicale - de bază (pentru asiguraţi) şi minimal (pentru neasiguraţi) - şi a Contractului-cadru ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2014 - 2015. Pachetele de servicii medicale şi contractul-cadru intră în vigoare la 1 iunie.
O persoană sănătoasă, cu vârsta curpinsă între 18 şi 39 de ani, se va programa la un control preventiv o dată la trei ani. În cazul în care medicul de familie va suspecta existenţa unei boli, respectivul pacient va veni la control anual şi va benficia de investigaţii pentru stabilirea diagnosticului.
Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex.
Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate şi la o lună - la domiciliul copilului. Apoi, consultaţiile vor fi realizate la două, patru, şase, nouă, 12, 15, 18 şi 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale (anamneza nutriţională adresată părinţilor) şi consiliere pentru o alimentaţie sănătoasă şi comportament alimentar sănătos al întregii familii, profilaxia rahitismului numai în perioadele reci ale anului, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, administrarea de fluor pentru profilaxia cariei dentare, evaluare şi consiliere pentru activitatea fizică, evaluare şi consiliere pentru dezvoltarea neuro-psiho-emoţională, identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului prin aplicarea unui chestionar care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist. Pentru un scor care indică un risc mediu şi sever se recomandă trimiterea către medicul de psihiatrie pediatrică.
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 6 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani şi 11 ani cuprinde şi screening-ul obezităţii prin utilizarea indicelui de masă corporală - (IMC) şi evaluarea dezvoltării pubertare.
Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 12 ani, 13 ani, 14 ani, 15 ani, 16 ani şi 17 ani cuprinde, pe lângă examinările privind dezvoltarea acestora, consiliere şi screening pentru depistarea eventualelor infecţii cu transmitere sexuală (ITS), după începerea vieţii sexuale, screening-ul depresiei, informarea fetelor şi părinţilor privind beneficiile vaccinării opţionale anti-HPV, consiliere privind stilul de viaţă sănătos: activitate fizică, nutriţie, fumat, alcool, droguri, violenţă, cât şi consiliere pentru planificare familială, pentru adolescenţii care şi-au început viaţa sexuală.
Şi gravida va beneficia de consultaţii periodice active. Astfel, la luarea în evidenţă în primul trimestru, se decontează o consultaţie. Apoi se decontează consultaţii lunare, până în luna a 7-a. Între luna a şaptea şi a noua, gravidele vor beneficia de două consultaţii pe lună.
În cadrul supravegherii gravidei, se face şi promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni, testare pentru HIV, sifilis, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, precum şi consiliere înainte şi după aceste testări.
După externarea din maternitate, pacienta va fi consultată la domiciliu, apoi, la patru săptămâni de la naştere, va beneficia de o nouă consultaţie.
De asemenea, în pachetul de bază au fost introduse consultaţii de monitorizare activă, prin plan de management integrat, pentru boli cardiovasculare, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă şi boala cronică de rinichi.
Tot din 1 iunie, biletele de trimitere vor fi valabile două luni, în loc de una cât sunt valabile în prezent.
Totodată, din reţeta prescrisă pentru trei luni, produsele vor putea fi cumpărate separat în acest interval.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News