REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Consumul de grapefruit - Nutriționiștii arată avantajele dar și dezavantajele

Consumul de grapefruit - Nutriționiștii arată avantajele dar și dezavantajele

Replica API 27 iunie 2022 | 09:43 1573

Este un fruct dulce și acru, o încrucișare între portocală și pomelo. A avut 15 minute de faimă când Grapefruit Diet a pretins este un superaliment care arde grăsimile mai repede decât altele. Dar puține studii au fost efectuate pe această temă, așa că singurul efect a fost că oamenii au cumpărat cantități mari ca să-și bată capul cum să le introducă în alimentație.

Aceasta nu înseamnă că nu există beneficii, efecte secundare și avertizări care însoțesc sfaturile medicilor referitoare la grapefruit și care sunt prezentate în cele ce urmează.

Potențial de combatere a rezistenței la insulină

Aceasta apare când pancreasul produce cantități suficiente din hormonul vital numit insulină, dar celulele din organism opun rezistență la efectul acesteia de a facilita energia necesară vieții. Ca urmare, pancreasul va produce o cantitate mai mare de insulină, care în timp se poate epuiza, ajungându-se la diabet zaharat tip 2, scrie stiripesurse.ro.

Un studiu publicat în „Journal of Medicinal Food” a arătat că participanții care au consumat o jumătate de grapefruit înainte de masă au beneficiat de o reducere postprandială (după prânz) de 2 ore a nivelului de glucoză în sânge și o reducere generală a rezistenței la insulină.

Creșterea nivelului de potasiu în organism

O cană standard de grapefruit are 300 mg de potasiu, în comparație cu o banană care are 400. Potasiul este un electrolit important în organism pentru menținerea echilibrului fluidelor și hidratării, menținând ritmul cardiac, funcționarea mușchilor și funcțiile nervilor, deplasând fluide și reziduuri din celule.

Potasiul este benefic și prin scăderea tensiunii arteriale, făcând din grapefruit o alegere bună pentru cei cu hipertensiune.

Avertizare: Poate reacționa la unele medicamente

Cei aflați într-un tratement cu medicamente ar putea să evite consumul de grapefruit. Poate interacționa cu multe din ele, reducându-le sau mărindu-le efectele. Printre aceste medicamente se numără statinele (pentru scăderea colesterolului), medicamente anti-anxietate, corticosteroizi, antihistaminice (antialergice).

Poate stimula producția de colagen

În grapefruit sunt cantități mari de vitamină C, așa că stimulează producerea colagenului. Este folositor mai ales la vârste mai înaintate, atunci când se reduce producerea colagenului pe cale naturală. Iar colagenul reprezintă 30% din compoziția oaselor, dar se regăsește și în tendoane și ligamente. Este important pentru structura pielii și a vaselor de sânge.

Face bine inimii

Un grapefruit conține multe fibre, potasiu și antioxidanți, toate importante pentru sănătatea inimii. Un studiu din National Library of Medicine a constatat o asociere între consumul de grapefruit și un risc mai mic de boală coronariană, accidente coronarieneacute și accidente ischemice.

Ajută la slăbire

Chiar dacă nu este nimic în grapefruit care să provoace o pierdere directă în greutate, faptul că este sărac în calorii îl face să contribuie la un deficit caloric. Medicii mai notează că prin conținutul ridicat de fibre creează o sațietate de durată, ceea ce ajută mult la slăbit.

Facilitează absorbția fierului

Un singur grapefruit conține până la 64% din cantitatea zilnică de vitamina C recomandată adulților, iar această vitamină ajută la absorbția fierului. La rândul său, acesta este important pentru că transportă oxigen prin fluxul sangvin, aducându-l la celule.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108