Continuă protestele în ţară, împotriva graţierii și amnistiei
Continuă protestele în ţară, împotriva graţierii și amnistiei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestS-a cerut demisia ministrului Justiţiei
S-a cerut demisia ministrului Justiţiei
Protest de amploare în Capitală, împotriva legii amnistiei şi graţierii. Circa 50 de mii de persoane au ieşit în stradă în Bucureşti, oamenii deplasându-se în marş către mai multe instituţii, unde şi-au strigat nemulţumirile. Se aşteaptă noi proteste, luni, în faţa Ministerului de Justiţie. În afară de Bucureşti, au avut loc proteste şi în alte 22 de oraşe ale ţării. La Constanţa, mobilizarea a fost destul de slabă comparativ cu Bucureşti sau Cluj. Circa 1.000 de constănţeni s-au strâns pe platoul din faţa Prefecturii. Ulterior, s-a plecat în marş către sediul PSD Constanţa, iar de acolo s-au reîntors, în număr diminuat – circa 200 – la Prefectură. S-a strigat, printre altele: „Dragnea şi ai lui sa se ducă dracului”. În timp ce în stradă lumea cerea demisia ministrului Justiţiei, premierul Sorin Grindeanu era în emisiune televizată, la Antena 3, unde declara: „E un drept legal să protestezi în România, atât timp cât nu deranjezi pe alţii. Respect această opinie a cetăţenilor”. „Multe dintre opinii au avut distorsiuni, pentru că a contat sursa sau modul în care au fost prezentate”, a opinat premierul. „Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate trebuie să fie însoţită de bun-simţ. Nu cred în jigniri (...). Am urmărit tot ce s-a întâmplat şi ce s-a strigat (...). Pentru mine a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui în stradă, săptămâna trecută”, a adăugat premierul la Antena3.
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News