Contract de milioane de la Administrația Canalelor Navigabile pentru firma unui cunoscut liberal
Contract de milioane de la Administrația Canalelor Navigabile pentru firma unui cunoscut liberal
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAfaceri în pierdere
Afaceri în pierdere
Administrația Canalelor Navigabile a oferit o nesperată mână de ajutor unui cunoscut liberal de la malul mării, a cărui firmă se zbate în pierderi și datorii impresionante. Banii companiei de stat salvează, practic, de la faliment afacerea liberalului, unul din finanțatorii de bază ai organizației PNL Constanța. Interesant este și faptul că firma a reușit să obțină chiar mai mulți bani decât estima inițial Administrația Canalelor Navigabile că vor costa lucrările.
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța (CN ACN) a atribuit pe 7 august 2019 un contract pentru ”lucrări de protecții și consolidări maluri zona ecluza Cernavodă, mal drept Canal Dunăre- Marea Neagră”. În procedura simplificată de achiziție au depus oferte Interconstruct SRL, reprezentată de Aurelian Ceauș, asocierea Ambient Building SRL (lider, reprezentată de Marius Constantinescu)- Art Colosseum SRL (reprezentată de Nicoleta Pârâianu) și asocierea Movimento Tera e Construzioni Mo.Te.Co SRL (lider, reprezentată de Goni Claudio)- Expert Proiect 2002 SRL (reprezentată de Cristian Borbeli). Câștigătoare a fost desemnată Interconstruct SRL din Constanța, care a fost selectată de CAN deși a venit cu o ofertă mai mare decât valoarea maximă estimat inițial, respectiv 2.224.500 lei. Interconstruct SRL va câștiga de pe urma acestui contract 2.337.587,08 lei, fără TVA.
Afaceri în prăbușire
Interconstruct SRL a raportat pentru anul 2018 o cifră de afaceri de numai 205.448 lei și pierderi de 1.900.737 lei, cu 14 angajați, dar și datorii de 3.954.516 lei, adică de aproape 20 de ori mai mari decât afacerile derulate într-un an. Firma este deținută de Aurelian Ceauș, unul dintre liberalii cunoscuți de la malul mării, dar care cunoaște un picaj accentuat în afaceri, în ultimii ani. Astfel, Interconstruct a ajuns acum la afaceri de numai 200.000 lei pe an, în condițiile în care, în 2015, derula afaceri de peste 28.000.000 de lei, iar în 2013 depășea și 50.000.000 de lei. Aurelian Ceauș a fost unul din patronii televiziunii CTV, iar firma sa a beneficiat de contracte de zeci de milioane de euro de la Apele Române, în perioada când compania era condusă de colegii săi de partid.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.