REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Contract uriaș de la CFR pentru doi milionari din Galați

Contract uriaș de la CFR pentru doi milionari din Galați

Replica API 7 august 2022 | 00:00 8454

Cel mai mare constructor din Galați, deținut de doi milionari care au fost la un moment dat trimiși în judecată de DNA, a primit un contract de 40 de milioane de euro pentru lucrări la căile ferate din Constanța. CFR a anunțat umele companiei care va repara căile ferate din Galați și Constanța, în baza unui contract de aproape 200 de milioane de lei, fără TVA. Este vorba despre Arcada Company SA din Galați, deținută de milionarii Mihai Humă și Spiru Mantu.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat ofertele câștigătoate pentru loturile 7 (Galați) și 8 (Constanța), în cadrul procedurii de licitație lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată (8 loturi). Valoarea totală a ofertelor depuse pentru încheierea acordurilor-cadru, aferente celor 2 loturi, este de 192.195.123,20 RON, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat. Ofertele desemnate câștigătoare pentru cele 2 loturi (5.120 ml TN) sunt următoarele:

Lot 7 - Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regionale CF Galați. Ofertant desemnat câștigător este ARCADA COMPANY, valoarea acordului cadru fiind de 96.097.561,60 RON, fără TVA. Durata acordului cadru este de 4 ani, cantitatea maximă e de 2560 ml TN

Lot 8 - Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regională CF Constanța

Ofertant desemnat câștigător: ARCADA COMPANY, valoarea acordului cadru fiind de 96.097.561,60 RON, fără TVA, durata acordului cadru - 4 ani, cantitatea maximă - 2560 ml TN”.

Trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene, achitați de instanță

Arcada Company SA a primit în iunie și contractul pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din Portul Constanța, în valoare de peste 60 de milioane de lei.

Arcada Company este cel mai mare constructor din Galați și a primit în ultimii ani mai multe lucrări importante de la CFR pentru reabilitare căilor ferate. Valoarea contractelor semnate în ultimul timp este de aproape 27 de milioane de euro.

Compania a raportat pentru 2021 afaceri de aproape 329 de milioane de lei și un profit net de 72 milioane lei, cu 696 angajați, precum și datorii de 135,5 milioane lei. Patronii săi, Mihai Humă și Spiru Mantu, erau creditați acum un deceniu cu o avere de circa 25 de milioane de euro, dar între timp afacerile lor au explodat.

În aprilie 2021, Curtea de Apel Galați i-a achitat definitiv într-un dosar în care au fost trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
acestor contracte date infractorilor pleaca toti din tara.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218