REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Controale în unităţile medicale din Constanţa

Controale în unităţile medicale din Constanţa

Comisie mixtă

Replica API 6 aprilie 2016 | 00:00 388

Comisie mixtă

Controale în unităţile medicale din Constanţa

În urma şedinţei ce a avut loc la sediul Prefecturii Constanţa, la data de 5 aprilie a.c., s-a menţionat faptul că în ultimele două săptămâni au avut loc numeroase controale la nivelul unităţilor spitaliceşti din Constanţa. O comisie mixtă împreună cu un reprezentant al Prefecturii, al Direcţiei de Sănătate Publică şi al Casei de Asigurări au fost cei care au demarat aceste controale.

Ce au urmărit? „Ca o concluzie a controlului, a reieşit necesitatea măririi capacităţii unităţilor sanitare. S-au desprins şi probleme mai ales cu privire la deficitul de personal în cadrul secţiilor de Neonatologie-Pediatrie. Sunt zone defavorizate cum ar fi Băneasa, Hârşova, Medgidia şi Cernavodă” , a precizat Cristina Schipor, directorul DSP Constanţa. Ca o completare, Adrian Nicolaescu a ţinut să precizeze care a fost mai exact obiectul acestor controle.

„Ideea acestei verificări a fost să avem o bază de date solidă ca să o prezentăm Ministerului Sănătăţii în vederea susţinerii Spitalului Regional. Noi vrem să prezentă o situaţie reală care este în Constanţa, stadiul celor şapte spitale publice şi de aici nevoia de a suplimenta rapid cu acest Spital Regional. Am adunat suficiente date”, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere