REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Conversațiile ceferiștilor acuzați de vânzări ilegale de locuri au fost dezvăluite de procurori

Conversațiile ceferiștilor acuzați de vânzări ilegale de locuri au fost dezvăluite de procurori

A.F. 22 ianuarie 2026 | 22:40 769

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a încheiat ancheta uriașului dosar privind ceferiștii acuzați de luare de mită, iar 33 dintre aceștia vor fi trimiși în judecată. 

Conversatiile ceferistilor acuzati de vanzari ilegale de locuri au fost dezvaluite de procurori

Aceștia blocau locurile din vagoanele de dormit și cușetă, folosind CNP-urile elevilor care beneficiau de gratuitate la transportul feroviar, și apoi vindeau locurile direct în tren. În multe situații, banii intrau direct în buzunar, fără a fi eliberate bilete.

Club Feroviar a avut acces la rechizitoriul final al procurorilor pentru acest dosar impresionant, care însumează 712 pagini.

Practic, locurile de dormit și cușetă ale CFR Călători erau comercializate ca la piață, iar între ceferiști exista o adevărată competiție pentru cine încasează mai multă mită.

Stenograme realizate de anchetatori

– Sunt cu Sergiu la Baia Mare

– Și a dat Single (cabină de vagon de dormit în regim single – n.red.)

– Știu și ăștia

– Adică?

– Blochează cabina

– Rezerv

– Și merge?

– Da, a dat un Single

– Știu băieții treaba

– Păi dacă nu-l vinde?

– L-a dat Single la unu, cică vorbește cu el.

Vedeți conversațiile în întregime pe Club Feroviar

Procurorii: „Inculpații obțineau bani în mod ilegal”

Concluzia anchetatorilor este clară: „Din analiza datelor obținute în urma perchezițiilor informatice rezultă că blocarea locurilor în sistem nu s-a datorat unor deficiențe ale tabletei sau lipsei semnalului, ci a fost o acțiune intenționată, conștientă, a inculpaților. Aceștia știau că locurile rămân blocate și nu au intervenit, ba dimpotrivă, au profitat de situație pentru a obține beneficii personale, continuând să blocheze locurile până la momentul descoperirii. De asemenea, perchezițiile arată că inculpații obișnuiau să încaseze sume de bani ilegal, lăudându-se cu câștigurile realizate pe parcursul curselor. Practic, existau adevărate competiții între ceferiști pentru cine încasează mai mult, sume pe care nu le declarau, ceea ce reprezenta modul lor obișnuit de operare.”

Dosar declanșat de articolul Club Feroviar

Operațiunea procurorilor, care a culminat cu perchezițiile din dimineața zilei de 25 martie 2025, a fost declanșată ca urmare a unui articol publicat de Club Feroviar în martie 2024.

„În fapt, la data de 14.03.2024, organele de cercetare penală din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, după identificarea unui articol de presă pe portalul «Club Feroviar», s-au sesizat din oficiu pentru posibile infracțiuni de fraudă informatică, prevăzută de art. 295 alin. 1 C.pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 C.pen.”, se precizează în rechizitoriu.

Articolul vizat fusese publicat pe 5 martie 2024, cu titlul Exclusiv: „Zeci de angajați sancționați la CFR Călători. Cum își rotunjeau veniturile.”

Filajul informatic a durat doi ani

Procurorii îi monitorizau pe ceferiștii acuzați de șpagă de mai mult timp, aceștia fiind deja filați informatic, însă declanșarea acțiunii penale a fost efectiv provocată de articolul Club Feroviar.
În perioada 2022-2023, mai mulți angajați CFR Călători, responsabili cu vagoanele de dormit și cușetă, au folosit tabletele nominal repartizate pentru a accesa bazele de date ale instituției, atât în timpul programului, cât și în afara acestuia.

Ei au blocat locuri în vagoanele pe care le deserveau, dar și în altele, conform planificării, împiedicând vânzarea lor către călători. În plus, au introdus, în mod fals, datele unor elevi care aveau gratuitate la transport, folosind aceste înregistrări pentru a obține beneficii financiare, potrivit stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
romani inventivi, vom fi prezenti cu ei la expozitiile internationale de inventica.
1
0
Pt.asta de sub mine,aia de pe timpul lui Ceaushescu furau mai putzin decat ashtia ma de frica caci aia care au sarit calul cum se zice au ajuns sa fie condamnatzi la munca silnica pe viatza la canal cu confiscarea totala a averi pentru subminarea economiei natzionale caci nici aia nu furau de la ei asha cum crezi tu,in plus mergeau securishti cu controlul averi"legea 18" la rude sau prieteni daca aveau informatzii si le confisca si alora tot si intrau la pushcarie daca nu puteau sa justifice cu venituri legale tot ce aveau.
1
0
Se va ajunge si mai rau, din cauza guvernatilor de tip "lotri"... fiecare va fura cât va putea de mult de la locul lui de munca, cam ca pe vremea comuniștilor, doar ca atunci furau tot "de la ei".
4
1