REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Copii lăsaţi de izbelişte, luaţi în plasament prin instanţă

Copii lăsaţi de izbelişte, luaţi în plasament prin instanţă

Replica API 18 martie 2014 | 00:00 275

Munca în străinătate, divorţurile

Munca în străinătate, divorţurile

Divorţuri, muncă în străinătate, dezinteres! Acestea sunt acţiunile unor persoane ce s-au căpătat şi cu statutul de părinte, însă nu prea vor să şi-l asume, motiv pentru care cei ce au de suferit sunt tot copiii. În cel mai bun caz, aceştia ajung într-un centru de plasament, sau în grija unei rude, însă sunt şi situaţii mai disperate în care minorii o iau pe căi greşite, ajungând hoţii şi tâlharii de mâine. De data aceasta facem referire la mai multe familii din judeţul Constanţa, unde haosul s-a cam instalat de multişor, pe fir intrând Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Prin urmare, pe rolul Tribunalului Constanţa au fost înregistrate mai multe dosare civile, la data de 14 martie, în care reclamant este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, pe când pârâţi sunt părinţii unor minori în cazul cărora Direcţia a decis că este nevoie de instituirea măsurii de luare în plasament. Nu mai puţin de şapte astfel de dosare au ajuns pe rolul instanţelor, micuţii aflându-se deja în grija Direcţiei însă, potrivit purtătorului de cuvânt, respectiv Roxana Onea, se apelează la magistraţi atunci când părinţii nu-şi dau acordul pentru măsura instituirii plasamentului sau nu sunt de găsit întrucât sunt plecaţi din ţară. Printre cele 7 dosare se află şi cel al familiei din Năvodari, care este în divorţ încă din anul 2011. Reamintim că, în vara anului 2013, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa cu privire la plasarea în regim de urgenţă a minorilor familiei, la bunica paternă. Însă, traiectoria poveştii de viaţă nu este una tocmai fericită. Cuplul se află în divorţ încă din anul 2011, însă au mai locuit împreună vreme bună, timp în care, bărbatul, Vasilică, era plecat la muncă, în străinătate. Însă, ori de câte ori revenea la domiciliu, începeau scandalurile şi apelurile telefonice la Poliţie. Cea care apela la ajutorul oamenilor legii era femeia, mama celor doi copii de 8 şi 9 ani, dar şi a unuia major. Aceasta reclama, de fiecare dată, că soţul aplica rele tratamente copiilor. Poliţiştii din Năvodari se deplasau la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba, dar, de fiecare dată, se concluziona că sesizările sunt nefondate. Spre exemplu, la un moment dat, femeia a sunat, menţionând că trebuie să se ia măsuri împotriva soţului întrucât se poartă urât cu copiii. Cum se purta urât? I-a dus la Aqua Magic! Din peisaj nu au lipsit nici scandalurile şi bătăile, vecinii ştiind cel mai bine despre toate acestea. Potrivit surselor noastre, se pare că femeia ar avea grave probleme psihice. Însă, soluţia Tribunalului nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. "Este vorba de un caz pe care l-am analizat cu mare atenţie, însă, în urma raportului examenului medical de la IML s-a hotărât plasarea în regim de urgenţă a copiilor minori, la bunica paternă. Este vorba de un plasament cu executor judecătoresc. Motivele sunt foarte întemeiate", a declarat la acea vreme Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGAPSC Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108