Copiii italieni trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinaţi pentru a putea merge la şcoală
Copiii italieni trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinaţi pentru a putea merge la şcoală
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCopiilor italieni li s-a cerut să nu se prezinte la şcoală decât dacă pot dovedi că au fost vaccinaţi în mod corespunzător, relatează marţi BBC.
Solicitarea are loc după luni de dezbateri la nivel naţional în legătură cu legea privind vaccinarea obligatorie.
Părinţii riscă să fie amendaţi cu până la 500 de euro dacă îşi trimit la şcoală copiii nevaccinaţi. Copiilor sub şase ani li se poate refuza înscrierea la şcoală.
Noua lege a apărut pe fondul unei creşteri a numărului de cazuri de rujeolă, însă oficialii italieni afirmă că ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit de la introducerea noilor prevederi.
În baza aşa-numitei legi Lorenzin - denumită după fostul ministru al sănătăţii care a introdus noua legislaţie - copiii trebuie să primească o serie de imunizări obligatorii înainte de a merge la şcoală. Este vorba despre vaccinările pentru varicelă, poliomielită, rujeolă, oreion şi rubeolă.
Copiii cu vârsta sub şase ani vor fi excluşi din creşă şi grădiniţă dacă nu se face dovada vaccinării lor.
Copiilor cu vârste între şase şi 16 ani nu li se poate interzice să meargă la şcoală, dar părinţii riscă să fie amendaţi dacă aceştia nu sunt vaccinaţi în mod corespunzător.
Data limită pentru a prezenta dovada că au fost vaccinaţi a fost stabilită pentru 10 martie după o amânare anterioară, însă având în vedere că termenul limită a căzut în week-end, acesta a fost stabilit pentru luni - 11 martie.
"Acum toată lumea a avut timp să îndeplinească condiţiile", a declarat pentru ziarul "La Repubblica" ministrul sănătăţii, Giulia Grillo, care a rezistat presiunii politice din partea vicepremierului Matteo Salvini de a prelungi termenul limită.
"Regulile sunt acum simple: Fără vaccin, fără şcoală", a mai spus ministrul italian.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19.4° Constanța 
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
