REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Coreea de Nord: Kim Jong Un ''nu vrea'' să-şi încalce angajamentele, dă asigurări Donald Trump

Coreea de Nord: Kim Jong Un ''nu vrea'' să-şi încalce angajamentele, dă asigurări Donald Trump

Replica API 6 mai 2019 | 00:00 291

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă încrezător în faptul că liderul nord-coreean Kim Jong Un nu vrea să-şi încalce angajamentele, după tirurile cu mai multe rachete cu rază scurtă ale Phenianului, relatează AFP.

"Totul este posibil în această lume foarte interesantă, dar cred că Kim Jong Un realizează pe deplin marele potenţial economic al Coreei de Nord şi că nu va face nimic pentru a-i pune capăt", a postat Trump pe Twitter.

"El ştie că eu sunt alături de el şi nu vrea să încalce promisiunea pe care mi-a făcut-o. Va exista un acord", a adăugat liderul de la Casa Albă, referindu-se la negocierile privind denuclearizarea Coreei de Nord care sunt în prezent în impas.

Coreea de Nord a lansat sâmbătă mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană.

Coreea de Nord "a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune din peninsula Hodo, în apropiere de oraşul de coastă Wonsan, spre nord-est, între 9.06 (0.06 GMT) şi 9.27 astăzi", a anunţat comandamentul militar sud-coreean într-un comunicat.

Rachetele au zburat între 70 şi 200 km deasupra Mării Japoniei, potrivit comunicatului difuzat la Seul.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272