REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.6° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
23.6° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Coreea de Nord nu este pregătită să poarte discuții cu Coreea de Sud în Rusia

Coreea de Nord nu este pregătită să poarte discuții cu Coreea de Sud în Rusia

Replica API 16 octombrie 2017 | 00:10 302

Politicieni din Coreea de Nord și Coreea de Sud nu vor purta discuții directe luni în Rusia despre programul nuclear și de rachete al Phenianului, în ciuda participării lor la același eveniment, au anunțat duminică agențiile ruse de presă, citate de Reuters și Agerpres.

Valentina Matvienko, președinta camerei superioare a parlamentului rus, Consiliul Federației n.r., urmează să discute această problemă în întâlniri separate cu un șef adjunct al legislativului nord-coreean și cu șeful parlamentului sud-coreean pe marginea unui congres al parlamentarilor luni la Sankt Petersburg, a anunțat duminică un înalt oficial parlamentar rus citat de TASS.

Anterior, agenția TASS a citat un parlamentar rus declarând că Moscova cheamă cele doua țări să folosească această ocazie pentru a avea discuții directe și încerca să-și reducă diferențele.

Dar agenția de presă RIA i-a citat duminică pe Piotr Tolstoi, vicepreședinte al camerei inferioare a parlamentului rus, Duma de Stat n.r., și pe un membru nenumit al delegației Coreii de Nord declarând că nu vor fi niciun fel de discuții directe.

Potrivit delegatului nord-coreean care nu a fost numit, presiunea Statelor Unite asupra Phenianului și exercițiile militare SUA-Coreea de Sud înseamnă că precondițiile necesare unor astfel de discuți nu au fost îndeplinite.

Testele nucleare și lansările de rachete efectuate de Coreea de Nord au amplificat tensiunile globale și au determinat mai multe runde de sancțiuni internaționale în Consiliul de Securitate al ONU.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369