Coreea de Sud consideră că este capabilă să construiască un submarin nuclear pe teritoriul său
Coreea de Sud consideră că este capabilă să construiască un submarin nuclear pe teritoriul său
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul apărării sud-coreean, Ahn Gyu-back, consideră că țara sa este capabilă să construiască pe teritoriul ei un submarin cu propulsie nucleară, și nu în Statele Unite, așa cum sugerase președintele american Donald Trump, transmite joi AFP.
Întrebat de către mai mulți deputați sud-coreeni dacă el crede că acest tip de submarin ar trebui construit în Coreea de Sud, ministrul apărării a răspuns miercuri: ''Credem că acest lucru este rezonabil, dat fiind faptul că am acumulat peste 30 de ani de tehnologie și cercetări''.
La rândul său, consilierul pentru securitate națională Wi Sung-lac le-a declarat parlamentarilor joi că guvernul de la Seul ''nu are în vedere să construiască un submarin cu SUA, pentru moment''.
Liderul de la Casa Albă a dat săptămâna trecută undă verde aliatului său sud-coreean pentru ca acesta să se doteze cu primul său submarin nuclear, după anunțarea unui acord global între cele două țări aliate referitor la investiții și construcții navale.
Donald Trump, în vizită în Coreea de Sud, scrisese pe rețeaua sa Truth Social că submarinul ar urma să fie produs în ''șantierul naval de la Philadelphia'', în SUA.
Acest șantier naval este administrat începând de anul trecut de compania sud-coreeană Hanwha Ocean, dar ministrul Ahn Gyu-back a apreciat miercuri că șantierul ''nu dispune în prezent de tehnologia, mâna de lucru și instalațiile necesare''.
Tehnologia submarinelor nucleare americane este considerată drept unul dintre secretele militare cele mai păzite.
Spre deosebire de submarinele cu propulsie diesel, cele cu propulsie nucleară pot rămâne în imersiune perioade mai lungi.
Coreea de Sud este protejată de umbrela nucleară americană și aproape 30.000 de soldați americani sunt staționați în prezent în țara asiatică, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




