REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Coreenii sunt interesaţi de apa românească

Coreenii sunt interesaţi de apa românească

Replica API 12 mai 2011 | 00:00 121

Ambasadorul Republicii Coreea, Im Han-taek, s-a aflat ieri, într-o vizită de o zi în judeţul Constanţa, ocazie cu care a vizitat Staţia de Epurare Constanţa Nord şi sediul central al Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa. Cu acest prilej, Excelenţa Sa a putut studia tehnologia folosită pentru curăţarea apelor menajere şi a discutat cu reprezentanţii RAJA pe numeroase teme, una dintre acestea fiind colaborarea dintre companii de renume din Coreea şi compania de apă constănţeană, dar şi despre posibilitatea de dezvoltare relaţiilor dintre cele două ţări. Aflat la prima ieşire în afara capitalei României, ambasadorul a ţinut să precizeze că se află pentru prima dată într-o companie de apă românească. "Ştiu despre Constanţa că este un important centru istoric, care a dezvoltat în ultimii ani relaţii cu Coreea pe mai multe domenii, inclusiv cel al apei, dar şi în domeniul energiei neconvenţionale, cum ar fi vântul. Tocmai de aceea, apreciez eforturile RAJA de a continua aceste colaborări cu companii coreene, fapt benefic pentru ambele părţi", a declarat Im Han-taek. La rândul său, directorul general al SC RAJA SA Constanţa, Felix Stroe, a subliniat faptul că în ultimii doi ani între compania de apă şi agenţia guvernamentală coreeană, Kotra, s-a instituit un parteneriat foarte puternic, iar regia beneficiază deja de tehnologie coreeană de ultimă generaţie. Stroe a mai spus că la Constanţa Sud se lucrează în momentul de faţă la o instalaţie de gestionare a deşeurilor, realizată în colaborare cu compania coreeană. "Prin această tehnologie gradul de extragere a nămolului este de 10-12%, adică din 100 litri de apă uzată rezultă 10-12 kg de nămol", a explicat el. De asemenea, începând cu data de 1 iulie 2011 va intra în vigoare acordul de liber schimb, semnat de Republica Coreea şi Uniunea Europeană, o veste bună pentru România, pentru că, de acum înainte, produsele industriale coreene vor putea intra în Uniunea Europeană fără taxe vamale. La fnalul întrunirii, atât Stroe, cât şi ambasadorul au ajuns la aceeaşi concluzie, şi anume că tehnologiile coreene pot fi la fel de bune ca şi cele americane, dar imbatabile la preţ.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272