REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Coronavirus: Alte 16 ţări au primit vaccin AstraZeneca din lotul oprit de la administrare în Austria

Coronavirus: Alte 16 ţări au primit vaccin AstraZeneca din lotul oprit de la administrare în Austria

Replica API 10 martie 2021 | 18:58 1238

Alte 16 ţări au primit doze de vaccin anti-COVID-19 AstraZeneca din lotul oprit de la administrare de autorităţile austriece, a anunţat marţi o înaltă oficialitate din domeniul sanitar, citat de Reuters şi Agerpres.

O asistentă în vârstă de 49 de ani a decedat din cauza unor probleme grave de coagulare a sângelui după ce a fost injectată cu produsul AstraZeneca, iar o alta, de 35 de ani, care a primit vaccin din acelaşi lot, ABV 5300, a făcut embolie pulmonară şi este în convalescenţă. Ambele cazuri au avut loc în localitatea Zwettl, la nord-vest de Viena.

"I-am informat pe toţi colegii din reţeaua europeană, deoarece acest lot de aproximativ un milion de doze în total a fost trimis în 17 ţări europene", a declarat într-o conferinţă de presă Christa Wirthumer-Hoche, şefa diviziei pentru medicamente şi echipamente medicale din cadrul Agenţiei Austriece de Sănătate şi Siguranţa Alimentelor (AGES), care supraveghează şi piaţa medicamentelor.

Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă (PRAC) al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a discutat cazul luni, a arătat Wirthumer-Hoche, adăugând că rezultatele autopsiei asistentei decedate sunt aşteptate săptămâna viitoare.

Ea nu a precizat care sunt celelalte ţări în care a ajuns lotul respectiv de vaccin şi nici eventuale măsuri luate de acestea.

AstraZeneca a declarat că ţine legătura cu autorităţile din Austria şi va acorda întregul sprijin anchetei. Compania anglo-suedeză a comunicat că toate loturile de vaccin sunt supuse unor controale de calitate riguroase şi că nu au existat "efecte adverse grave confirmate asociate cu vaccinul".

Autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au aprobat produsul AstraZeneca la sfârşitul lui ianuarie, apreciind că este eficient şi sigur. În februarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus vaccinul pe lista celor utilizate în caz de urgenţă. Majoritatea reacţiilor adverse observate în studiile clinice au fost de scurtă durată şi nu s-au raportat probleme de coagulare a sângelui.

Autoritatea germană de reglementare a vaccinurilor a evaluat la rândul său siguranţa vaccinului şi a ajuns la concluzia că reacţiile adverse în rândul celor 360.000 de persoane injectate luna trecută corespund profilului de siguranţă descris în studiile clinice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272