Coronavirus: Avocaţii cer eliberarea lui Assange pe cauţiune, argumentând că închisorile sunt „epicentre“ de COVID-19
Coronavirus: Avocaţii cer eliberarea lui Assange pe cauţiune, argumentând că închisorile sunt „epicentre“ de COVID-19
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAvocaţii fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, încarcerat în prezent într-o închisoare din Marea Britanie, intenţionează să ceară miercuri unui tribunal din Londra eliberarea acestuia pe cauţiune, argumentând că el riscă să contracteze COVID-19 în închisoare, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Reprezentanţi ai mişcării "Nu-l extrădaţi pe Assange!", susţinută de WikiLeaks, au declarat că avocaţii vor arăta în tribunal că închisorile britanice sunt pasibile de a deveni "epicentre de propagare a COVID-19 din cauza suprapopulării şi a însuşirii noului coronavirus de a se propaga în spaţii închise".
Massimo Moratti, director adjunct pentru cercetare al Amnesty International pentru Europa, a declarat că solicitările avocaţilor lui Assange "trebuie să fie examinate riguros" de către instanţă.
"Persoanele cu afecţiuni medicale subiacente şi cele în vârstă ar trebui luate imediat în considerare pentru alternative la detenţie dacă nu constituie o ameninţare pentru sine sau pentru societate şi ar trebui să existe o prezumpţie de eliberare pentru persoanele acuzate de o infracţiune în aşteptarea procesului", a apreciat Moratti.
Instanţa Woolwich Crown Court din Londra a amânat audierea unei cereri de extrădare a SUA pentru Assange la 27 februarie, după patru zile în care s-a concentrat asupra faptului dacă presupusele sale infracţiuni au fost sau nu de natură politică.
Noua audiere urma să aibă loc la 18 mai, dar epidemia de coronavirus face probabilă amânarea sa.
Ministerul Justiţiei american a declarat că în SUA rezidentul australian Julian Assange, de 48 de ani, este acuzat de complot împreună cu fostul analist al serviciilor americane de informaţii Chelsea Manning pentru scurgerea unei cantităţi importante de informaţii clasificate în 2010.
Avocaţii lui Assange susţin că extrădarea sa ar trebui blocată în conformitate cu legislaţia britanică, deoarece Washingtonul îl urmăreşte din "motive politice".
În schimb, avocaţii guvernului american invocă doar încălcarea unor "obişnuite legi penale".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.3° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)