REPLICA ONLINE CONSTANTA

23° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Coronavirus: EMA aprobă doza booster de la Pfizer pentru adolescenţi şi vaccinul Moderna la copii de 6-11 ani

Coronavirus: EMA aprobă doza booster de la Pfizer pentru adolescenţi şi vaccinul Moderna la copii de 6-11 ani

Replica API 25 februarie 2022 | 00:33 435

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat joi undă verde dozei de rapel (booster) a vaccinului Pfizer-BioNTech contra COVID-19, denumit Comirnaty, pentru copiii de 12 ani şi peste această vârstă, informează AFP, citată de stiripesurse.ro.

"Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al EMA a recomandat ca o doză de rapel a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty să poată fi administrată, acolo unde este cazul, adolescenţilor începând cu vârsta de 12 ani", a declarat autoritatea europeană de reglementare într-un comunicat de presă.

Totodată, EMA a dat joi undă verde utilizării extinse a vaccinului Moderna la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani, informează Reuters.

Vaccinul Moderna, Spikevax, este deja aprobat pentru utilizare la adulţi şi copii de 12 ani şi peste această vârstă. Doza de Spikevax la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani va fi de 50 de micrograme în loc de 100 de micrograme utilizate pentru persoanele de 12 ani şi peste această vârstă, a indicat agenţia.

Recomandările CHMP al EMA vor fi urmate de decizii finale ale Comisiei Europene.

Demersurile vin după ce mai multe ţări UE au început deja să ofere adolescenţilor doze booster cu vaccinul Pfizer.

Comitetul german pentru vaccinuri a recomandat în ianuarie tuturor copiilor cu vârsta între 12 şi 17 să primească o doză booster, după schema iniţială cu două doze. Alte naţiuni din regiune au urmat exemplul.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a declarat într-un raport din această lună că zece ţări din Spaţiul Economic European, care cuprinde cele 27 de state membre ale UE

plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, recomandaseră deja o doză booster pentru persoanele sub 18 ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212