REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° ConstanÈ›a Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° ConstanÈ›a Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Coronavirus: EMA evaluează în vederea autorizării un cocktail de anticorpi dezvoltat de Regeneron-Roche

Coronavirus: EMA evaluează în vederea autorizării un cocktail de anticorpi dezvoltat de Regeneron-Roche

Replica API 13 octombrie 2021 | 00:46 939

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că a demarat procedura de evaluare în vederea emiterii unei autorizaţii de comercializare pentru un cocktail de anticorpi dezvoltat de companiile Regeneron şi Roche cu scopul de a trata şi a preveni maladia COVID-19 la persoane cu vârste de peste 12 ani, informează Reuters, citată de Agerpres.

Agenţia cu rol de reglementare a medicamentelor pe piaţa europeană a precizat că va analiza riscurile şi beneficiile acestui medicament, denumit Ronapreve, şi că ar putea să emită un punct de vedere asupra acestuia în următoarele două luni. EMA a început deja procedura de evaluare a noului tratament.

Ronapreve a primit autorizaţia de utilizare în regim de urgenţă pentru tratarea maladiei COVID-19 în peste 20 de ţări, inclusiv în Marea Britanie şi în Statele Unite. Ronapreve face parte dintr-o clasă de medicamente denumite anticorpi monoclonali, care imită anticorpii naturali sintetizaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor.

Reprezentanţii EMA au spus că analizează datele clinice privind eficienţa medicamentului în prevenirea spitalizărilor pentru pacienţii din ambulatoriu, precum şi alte studii care analizează eficienţa în prevenirea COVID-19 la adulţii şi la copiii ce prezintă riscul de a fi infectaţi de un membru din familia lor care a fost deja infectat cu noul coronavirus.

Remdesivir, un antiviral creat de Gilead, este singurul tratament anti-COVID-19 care a fost aprobat pentru utilizare în Uniunea Europeană.

Cereri de autorizare au fost depuse pentru alte tratamente anti-COVID-19, inclusiv pentru medicamentul Olumiant produs de Eli Lilly împotriva artritei reumatoide, Kineret produs de Sobi, Regdanvimab produs de Celltrion şi Tocilizumab, un medicament împotriva artritei comercializat de Roche sub denumirea comercială de RoActemra.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272