REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Coronavirus: Gala Annie Awards, amânată pentru aprilie 2021

Coronavirus: Gala Annie Awards, amânată pentru aprilie 2021

Replica API 26 august 2020 | 00:00 1111

Cea de-a 48-a ediţie a galei Annie Awards, dedicată producţiilor de animaţie, a fost programată să aibă loc pe 16 aprilie 2021 şi se va desfăşura fie în format tradiţional, fie în format virtual, informează variety.com, citat de Agerpres.

Coronavirus: Gala Annie Awards, amânată pentru aprilie 2021

Sursa foto: Annie Awards / Facebook

Această amânare a fost decisă în contextul modificării calendarului galelor de la Hollywood din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit reprezentanţilor ASIFA-Hollywood, care organizează ceremonia. Această asociaţie va lua în luna octombrie o decizie finală în privinţa formatului de organizare a galei Annie Awards.

Pentru a respecta noua dată de desfăşurare a galei, şi alte date cheie din calendarul premiilor Annie au fost modificate. Astfel, filmele propuse pot fi expediate între 4 ianuarie şi 1 februarie. Nominalizările vor fi anunţate pe 3 martie, iar voturile vor fi exprimate între 29 martie şi 9 aprilie.

Totodată, ASIFA-Hollywood şi-a actualizat regulamentul şi categoriile premiate şi a decis să elimine pentru acest an categoria dedicată producţiilor realizate în realitate virtuală (VR).

Toate producţiile de animaţie care doresc să concureze la premiile Annie trebuie să fie lansate în Statele Unite între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2020. Sunt exceptate reclamele, scurtmetrajele, proiecţiile speciale şi filmele studenţeşti, care pot fi totuşi eligibile chiar dacă nu sunt lansate în cinematografele din Statele Unite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere