REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Coronavirus: Israelul ia în considerare să renunţe la restricţiile sanitare

Coronavirus: Israelul ia în considerare să renunţe la restricţiile sanitare

Replica API 25 mai 2021 | 16:51 1004

Israelul ia în considerare să ridice majoritatea restricţiilor sanitare legate de coronavirus de la începutul lunii iunie pe teritoriul său, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Pentru prima dată de la apariţia epidemiei, toate restricţiile din interiorul teritoriului israelian vor fi ridicate începând cu 1 iunie", a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, adăugând că mai trebuie ca guvernul să voteze în favoarea acestei propuneri.

Restricţiile impuse turiştilor care intră în Israel vor rămâne în vigoare, Ministerul Sănătăţii luând în considerare chiar înăsprirea lor pentru e evita intrarea pe teritoriul israelian a noilor variante ale virusului.

La apogeul epidemiei, Israelul a înregistrat circa 10.000 de noi bolnavi pe zi. În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătăţii a înregistrat 12. În total, Israelul a contabilizat 839.319 cazuri de contaminare, dintre care 6.404 decese.

Israelul a lansat la sfârşitul lui decembrie o vastă campanie de vaccinare pe baza unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer care a livrat rapid milioane de doze statului evreu în schimbul unor date despre efectele vaccinării în această ţară care dispune de bănci de date medicale digitale despre populaţie.

Peste 5 din cele 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze din vaccinul Pfizer.

Scăderea numărului de contaminări le-a permis autorităţilor să redeschidă restaurantele, barurile şi sălile de sport într-o primă etapă, dar numai pentru persoanele care deţin un "paşaport verde", adică persoanele vaccinate sau vindecate.

De la mijlocul lunii aprilie, purtatul măştii nu mai este obligatoriu în spaţiul public, dar rămâne în vigoare în transportul public şi în spaţiile închise.

Noile recomandări ale Ministerului Sănătăţii vor permite întregii populaţii, inclusiv persoanelor nevaccinate, să poată intra oriunde, însă purtatul măştii va rămâne într-o primă etapă obligatoriu în spaţiile închise.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
THE CCP VIRUS, CHINA LIED AND PEOPLE DIED!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272