Coronavirus: Lombardia, cea mai afectată regiune italiană, dă primele semne de posibilă încetinire a contagiunii
Coronavirus: Lombardia, cea mai afectată regiune italiană, dă primele semne de posibilă încetinire a contagiunii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLombardia, regiunea din nordul Italiei care suferă cel mai mult de pe urma răspândirii coronavirusului, dă primele semne ale unei posibile încetiniri a contagiunii, a anunţat luni guvernatorul său, Attilio Fontana, potrivit Reuters, citată Agerpres.
În această regiune extrem de populată, unde se află şi capitala financiară a Italiei, Milano, s-au înregistrat 1.218 decese. Dintre acestea, 252 au fost înregistrate de sâmbătă şi până duminică, cel mai mare bilanţ de până acum.
În total, în Italia s-au înregistrat 368 de noi decese duminică din cauza COVID-19, cel mai ridicat bilanţ pentru o zi înregistrat până acum în lume, inclusiv dacă se ia în considerare şi China.
Însă, în ciuda înmulţirii deceselor, guvernatorul Attilio Fontana a spus că există unele motive de optimism dacă sunt analizate datele, pentru că numărul de noi cazuri creşte într-un ritm mai mic decât în urmă cu câteva zile.
"Nu am văzut încă statisticile de astăzi, dar vedem unii mici paşi înainte", a declarat el la Radio 1.
"Înmulţirea (cazurilor de coronavirus) nu este atât de rapidă ca acum două-trei zile. Să sperăm că este începutul unei schimbări de direcţie - o spun în şoaptă", a afirmat el.
Premierul Giuseppe Conte a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera că răspândirea coronavirusului se înrăutăţeşte în Italia la modul general.
"Oamenii de ştiinţă ne spun că epidemia nu şi-a atins încă vârful. Aceste săptămâni vor fi cele mai riscante", a afirmat Conte.
Fontana a precizat că o schimbare de direcţie în privinţa contagiunii va fi văzută în zilele următoare, după măsurile stricte de limitare a deplasării persoanelor impuse de la 8 martie, în contextul în care apar rezultatele schimbărilor în comportamentul cetăţenilor.
Lombardia este regiunea unde a apărut primul grup de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus la 20 februarie, într-un mic oraş la circa 60 de kilometri de Milano.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.3° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)