REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

CORONAVIRUS: Situația actualizată de la Ministerul Sănătății

CORONAVIRUS: Situația actualizată de la Ministerul Sănătății

Replica API 22 martie 2020 | 00:00 2029

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucuresti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La TV ii plange numai pe medici, dar de asistentii medicali si infirmieri nu se aude nimic, numai de medici se vorbeste, e nesimtire crasa, asistentii sunt prostii statului roman, cu putin peste 3000 lei pe luna, cele mai mici salarii din sectorul bugetar. Sunt prosti ca nu se retrag din sindicate ca pentru ei nu se face nimic.
1
1
asa era si la italieni, cativa infectati cativa in carantina si apoi au inceput sa moara unul dupa altul, acum se intampla si la noi. Trebuia sa inchidem granitele demult si sa scoatem armata pe strazi, acum este prea tarziu
2
0
nu poti spune cu parere de rau"scapam" de cineva,ori esti imbecil ori troglodit.Poti spune in sfarsit scapam de cineva si cu parere de rau pierdem.de ex. putem spune sa speram ca prostani ca tine lasa tastatura sa se odihneasca si nu mai chinue limba Romana.
2
1
Cu parere de rau va zic cu mana pe inima ca in doua luni scapam de generatia comunista. Covid face schimbul de generatii. Imi pare rau ca sunt bunicii si parintii nostrii. Pentru romania e prea tarziu si prea mult pentru capacitatea sistemului sanitar. Oricum virusul e fatal pentru cei peste 60 de ani oriunde ai fi in lume. In romania o sa se moara mult in afara terapiei intensive. Mare pacat!
2
4
cate aparate Real time PCR de diagnosticare coronavirus sunt in romania ? daca si la gradina botanica din jibou au doua ? fiecare aparat poate face 200 de analize pe zi ! cate aparate sunt in romania si nimeni nu are habar, sau are habar dar vrea sa saboteze romania si romanii ???
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272