REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Mie., 15 Mai 2024
Anul XX Nr. 6730
6.4° Constanța Miercuri, 15 Mai 2024 Anul XX Nr. 6730
 

Coronavirus: Ungaria impune restricţii de deplasare a cetăţenilor între 28 martie - 11 aprilie

Coronavirus: Ungaria impune restricţii de deplasare a cetăţenilor între 28 martie - 11 aprilie

Replica API 28 martie 2020 | 00:00 979

Viktor Orban

Ungaria va impune restricţii de deplasare a cetăţenilor în afara locuinţelor lor în perioada 28 martie - 11 aprilie, pentru a se limita răspândirea coronavirusului, a declarat vineri prim-ministrul Viktor Orban la postul public de radio, transmit Reuters şi MTI, citate de Agerpres.

Măsura a fost luată pentru a reduce şi mai mult numărul contactelor sociale, care au scăzut la circa 10% din nivel obişnuit, dar trebuie să fie şi mai reduse, a menţionat Orban.

Locuitorii vor putea ieşi din case doar pentru a merge la lucru sau pentru necesităţi esenţiale.

Între orele 09:00-12:00, în magazinele alimentare şi farmacii va fi permis accesul doar pentru persoanele de peste 65 de ani.

Premierul Orban a mai spus, la Radio Kossuth, că guvernul îşi va prezenta planul de relansare a economiei în prima sau a doua săptămână din aprilie.

Orban a afirmat că economia va trebui restartată, dar că deocamdată trebuie acordată prioritate salvării cât mai multor oameni posibil, dat fiind că Ungaria se va confrunta cu o lungă epidemie, al cărei vârf este aşteptat în iunie sau iulie.

Joi seară, responsabilul medical şef al Ungariei a emis un ordin cu efect imediat prin care se interzic toate transporturile civile de pasageri cu avionul, trenul sau autocarul spre Ungaria, precum şi intrarea cetăţenilor străini pe teritoriul ţării, a informat MTI.

Decretul a fost emis cu câteva ore înainte de expirarea decretelor guvernamentale, în baza unor puteri speciale, pe aceleaşi subiecte.

Textul interzice de asemenea cursurile universitare.

Cetăţenii ungari care intră în ţară sunt obligaţi să se supună unor examene medicale.

Decretul permite deschiderea un coridor umanitar pentru străinii care tranzitau Ungaria spre ţările vecine, şi acordă permise şoferilor care asigură transportul internaţional de mărfuri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
204933262414
5/49
3573633186
joker
514837407