Corul de copii 'Callatis', din Mangalia, prezent pe scena Festivalului Coral Internaţional din Spania
Corul de copii 'Callatis', din Mangalia, prezent pe scena Festivalului Coral Internaţional din Spania
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCorul de copii “Callatis” din Mangalia, medaliat cu argint, anul trecut, la Festivalul Coral Internaţional „Porec”-Croația, se află în aceste zile pe scena Festivalului ”Canta al Mar” din Spania, unde, ca de fiecare dată, încântă juriul și publicul prin prestația artistică. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, evenimentul se desfășoară, în perioada 23 - 27 octombrie la Calella / Barcelona, anul acesta fiind selectate în competiție 38 de coruri din 18 țări.
Încă din prima zi a festivalului, Corul de copii ”Callatis”, sub atenta îndrumare a dirijorului prof. Traian Broască, s-a bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor, iar la prima apariție în concursul propriu-zis copiii Mangaliei au fost îndelung aplaudați și apreciați de cei prezenți. Repertoriul corului cuprinde atât piese specifice muzicii corale tradiționale românești, cât şi piese din creația muzicală internaţională. Cele 20 de eleve din cadrul Centrului de Formare și Perfecționare Vocal-instrumentală Mangalia, înființat și condus de către profesorul Traian Broască, au demonstrat la fiecare competiție de gen că sunetul muzicii corale românești concurează cu succes alte coruri cu tradiție din întreaga lume. Participarea la concurs a Corului ”Callatis” a fost posibilă cu sprijinul Primăriei și CL Mangalia, la inițiativa primarului Radu Cristian.
Corul ”Callatis” a participat la numeroase festivaluri, concursuri și concerte, atât în țară, cât și în străinătate, cele mai importante fiind cele din Austria, Spania, Italia, Grecia, Croația. La ultimul festival din Croația (septembrie 2018), corul a participat alături de alte 23 de coruri deosebit de valoroase din 16 țări, majoritatea funcționând în cadrul unor prestigioase școli de muzică. Dirijorul Corului de Copii “Callatis” Mangalia este absolvent al Institutului de Muzică București, al Facultății de Artă București și al unui Master în Arta Muzicală, fiind deţinător a peste 50 de diplome şi medalii la concursuri naţionale şi internaţionale. Profesorul Traian Broască a format o serie de tineri artişti, precum: Inna, Cream, Angels, recunoscuţi pe scenele internaţionale datorită tehnicii vocale de care acesta s-a ocupat îndeaproape. Pe această cale, reprezentanții administrației publice locale și ai comunității din Mangalia urează tinerelor talente ale orașului nostru mult succes în concursul muzical!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-1.6° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









