REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.3° Constanța Joi, 22 Feb. 2024
Anul XX Nr. 6647
5.3° Constanța Joi, 22 Februarie 2024 Anul XX Nr. 6647
 

COȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

COȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Replica API 5 ianuarie 2022 | 00:16 5639

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta despre situația pandemică din județul Constanța, infectări și Valul 5. Cu această ocazie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat faptul că trendul de creștere a cazurilor de COVID nu pare să se oprească, ceea ce înseamnă că trebuie să fim mai atenți la modul în care respectăm condițiile și măsurile aferente stării de alertă.

„În toate cele 4 valuri s-a înregistrat o creștere a numărului de infectări în vestul Europei după care, în câteva săptămâni, valurile de infectări au atins și România. S-ar părea că de această dată lucrurile vor decurge în mod similar, lucru anunțat atât de noi, ca și instituții, dar și de mass-media de la începutul lunii decembrie. Într-adevăr, suntem pe un trend de creștere a ratei de incidență.

Este a patra zi de creștere 0,76 la mie pe municipiu, 0,6 pe județ. Trendul nu pare să se oprească ceea ce înseamnă că trebuie să fim mai atenți la modul în care respectăm condițiile și măsurile aferente stării de alertă. Ar trebui să ne aducem aminte că avem leacul: vaccinul, la care ar fi bine să apelăm pentru a reuși să rămânem sănătoși. Constănțenii au început să înțeleagă acest lucru și la sfârșitul lunii decembrie numărul de vaccinări zilnice era undeva în zona 1000, poate chiar sub. Datele de luni, 3 ianuarie ne-au relevat peste 1000 de persoane vaccinate, pe lângă 345.000 care sunt deja vaccinați.

Statistic vorbind, este o ciclicitate normală a virusului de care trebuie să ținem cont prin prisma măsurilor pe care le avem la îndemână. Vaccinul este cea mai sigură măsură și ne poate crea o liniște în abordarea valului 5, 6, 7 sau câte or mai fi”, a spus Silviu Coșa.

Relaxările nu afectează pozitiv sau negativ valurile de COVID

Coșa consideră că explozia numărului de infectări nu are legătură cu relaxarea restricțiilor. ”Indiferent de relaxări, acestea nu afectează nici pozitiv, nici negativ valurile. Am avut un mediu foarte previzibil. Au fost măsuri anunțate și discutate astfel încât oamenii să știe la ce să se aștepte, spre deosebire de alte state unde au fost impuse măsuri dure cum ar fi și lockdown. Portul măștii de siguranță contează foarte mult și bineînțeles, vaccinul”

Spitalele din Constanța, pregătite pentru Valul 5

”Spitalele sunt pregătite. Avem în momentul de față 561 de locuri COVID disponibile în județul Constanța. A fost operaționalizată o nouă unitate cu destinație COVID, și anume Spitalul din Hârșova, care a fost preluat din tratarea patologiilor uzuale și a fost dotat specific și pentru tratarea Covid. De asemenea, Spitalul Modular de pe Stadionul Portul a fost dotat cu un nou stocator pentru a putea oferi mai mult oxigen mai multor pacienți. Aici pot fi până la 100 de pacienți tratați concomitent. Pentru cazurile mai grave există 61 de locuri la Terapie Intensivă”, a completat prefectul.

Potrivit prefectului, în acest moment, locurile la ATI sunt ocupate în proporție de 11-12%.

Există riscul ca elevii să revină la învățarea online?!

În contextul creșterii cazurilor, l-am întrebat pe prefect dacă se ia în calcul școala online. Acesta a precizat: ”Depinde de modul în care se va manifesta infecția virală, în acest Val 5. Sistemul de învățământ e pregătit, se știe ce e de făcut dacă apar cazuri de COVID”, a precizat Coșa. În ceea ce privește avertismentul specialiștilor, potrivit căruia școlile nu trebuiau deschise, Coșa a declarat: „Eu am o problemă, cu termenul de specialist. Specialiștii sunt cei care își asumă opiniile și le transpun într-un cadru normativ. Specialiștii au decis începerea școlii, specialiștii decid dacă măștile trebuie să fie de tip chirurgical, sunt cei care decid modalitatea în care se face o analiză de risc a localității. Simplul fapt că apărem într-o emisiune, nu înseamnă că sunt specialiști”.

Coșa, despre doza 4 a vaccinului: Nu e nicio problemă

Rafila a discutat posibilitatea vaccinării cu doza 4. Întrebat ce părere are, prefectul a declarat: ”Și părinții și socrii mei se vaccinează de 15 ani antigripal, în fiecare an. Sunt mulți alții care fac asta, în special categoriile vulnerabile. Nu cred că va fi o problemă cu acest vaccin, în afară de tot tărăboiul mass-media care se creează și care este exploatat politic pe seama sănătății oamenilor. Dacă va fi o a patra doză eu, unul, nu voi avea nicio problemă să o fac și nimeni nu ar trebui să aibă o problemă cu asta atâta timp cât ne ține afară din spitale”

Coșa: Mă voi înțelege cu Marilena Dragnea

Întrebat cum crede că se va înțelege cu Marilena Dragnea, propunerea PSD pentru postul de subprefect, Silviu Coșa a declarat: ”Aștept actul normativ. Voi colabora și cu dânsa cum am colaborat și cu ceilalți colegi, foarte bine”.

În materialul VIDEO de mai jos, puteți afla proiectele viitoare ale prefectului Silviu Coșa, dar și alte informații de interes.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
733481553
5/49
1646443318-02-20245 0 4 1 8 3 2
joker
27328183039