REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cosmin Andreica, președinte Europol: Împuternicirile au devenit instrumentul preferat al ministrului Bode

Cosmin Andreica, președinte Europol: Împuternicirile au devenit instrumentul preferat al ministrului Bode

Virgil STOIAN 15 octombrie 2022 | 00:00 3307

Ministerul de Interne este unul destul de controversat în ultimul timp, atât prin prisma deficitului de personal dar și din cauza amestecului politicului. Replica de Constanța a vorbit cu președintele Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL, Cosmin Andreica, despre situația din minister, despre implementarea brățărilor de monitorizare dar și despre modul cum se fac împuternicirile.

Cosmin Andreica

Președintele Europol s-a declarat nemulțumit de actuala situație din Ministerul de Interne, considerând că există persoane care nu au ce căuta pe posturile pe care le ocupă neavând nimic care să-i recomande pentru acel post.

Marcel Vela a venit pe un cal alb

Împuternicirile și desemnările au devenit instrumentul preferat al ministrului Bode, cu toate că el a venit pe un cal alb și ne-a spus la început că ce au făcut Carmen Dan, Marcel Vela, nu este bine, nu e sănătos, și el va împuternici doar pe următoarele 3 luni, ca să aibă timp cu concursurile. În realitate nu s-a întâmplat absolut nimic în acest sens. Sigur, s-au mai mișcat lucrurile față ultimii 2 ani, obiectiv vorbind, fiind și presiunea mediatică atât de mare, am avut și noi un protest anul trecut pe acest subiect. Am organizat concursuri, însă într-un ritm foarte lent. În loc să vedem o mobilizare pentru ocuparea acestor funcții și să rămânem undeva la sub 5% cu posturile de conducere, care sunt în procedură de împuternicire, avem în continuare foarte, foarte multe împuterniciri de genul acesta, la nivelul unor structuri. Asta naște monștri, pentru că de cele mai multe ori, acei oameni nu sunt validați din nici un punct de vedere. Nu îndeplinesc nici măcar cerințele de validare a posturilor, asta este cel mai ciudat. Adică tu ocupi temporar o funcție, dar de fapt, dacă mâine s-ar organiza un concurs, tu nu ai putea participa la concurs, pentru că nu  îndeplinești condițiile. ” a declarat Cosmin Andreica pentru Replica de Constanța.

Marcel Vela

Au eliminat toate criteriile la împuternicire

Una dintre nemulțumirile lui Andreica este faptul că pentru împuternicire nu există decât un singur criteriu, și anume studiile superioare: ”Au eliminat toate criteriile la împuternicire, singurul criteriu este reprezentat de studiile superioare, atât. Poate veni oricine a terminat studii superioare. Șeful de poliție este în funcție de demnitate publică. El este propus de ministru și aprobat de către premier, este funcție politică. Dar pentru adjunct, inspector general, aici este discuția. Anul trecut am scos la iveală o mizerie care a avut loc la nivelul conducerii Poliției Române. Directorul de la Resurse Umane din Minister, Valentin Minoiu, care în viața lui nu a lucrat în poliție, în viața lui nu a văzut cum arată un dosar penal, a fost mutat, pentru că funcția de la minister îi permitea să ocupe o funcție inferioară de la nivelul Inspectoratului Poliției Române fără concurs, prin echivalare, și a ocupat pentru două ore, funcția de adjunct al Inspectorului General al Poliției Române pe Poliție Judiciară.  S-au mai făcut combinații înainte, da mai cu perdea, dar să ajungi să muți șeful de la resurse Umane, care a terminat ASE-ul la IGPR... La DGMRU (Direcția Generală Management Resurse Umane), avem peste 10 ani de când nu s-a organizat concurs, toți sunt interimari.

Lucian Bode

Există mai multe condiții de îndeplinit să fii șef de post, decât dacă ai fi adjunct al Poliției Române

”Iar azi există mai multe condiții de îndeplinit să fii șef de post, decât dacă ai fi adjunct al Poliției Române. Au eliminat toate cerințele de ocupare, întrucât mâine dacă vine oricine în sistem, de poimâine îl poate împuternici.  Toată lumea zice că avem polițiști care nu se implică, nu fac, dar toată lumea se uită la baza piramidei, în loc să se uite la cauză. Ei se uită la efect în loc să se uite la efect. Păi când îl ai pe prim adjunctul, pe șeful poliției judiciare, care este mutat de la Resurse Umane și care nu a pus în viața lui mâna pe un dosar penal, care este mesajul subliminal transmis oamenilor din subordine?” a mai adăugat Cosmin Andrei.

Prețul unei brățări de monitorizare este 2300 de euro

În privința brățărilor de monitorizare, Cosmin Andrei consideră că s-a plătit un preț mult prea mare: ”În momentul de față sunt 3 județe și București. În primul rând este nejustificat de întârziată introducerea lor în dotarea poliției române, și asta pentru că legi avem de peste 5 ani, însă s-a tot amânat că nu este pregătită infrastructura, că nu se face. Nu comentăm nici prețul unui astfel de dispozitiv, kiturile conțin două seturi de dispozitive, una pentru victime și una pentru agresor. Pentru unele măsuri preventive, acolo se cumpără o singură brățară, care are vreo interdicție de a părăsi domiciliul, de a părăsi localitatea. La celelalte, prețul este în medie de 2.300 de euro un astfel de kit, brățară. Asta în condițiile în care, dacă ne uităm la cel mai banal dispozitiv, la o brățară fitness, care are și GPS și se poate descărca și o aplicație pe telefon, în care să vezi pe unde ai fugit, pe unde ai mers, îți dă o serie de detalii, costă 100 de lei o astfel de brățară. Acum, e adevărat, că vorbim de un alt sistem, de o securitate mai mare. Mai mult dispozitivul propriu-zis este un plastic cu un microcip și un GPS înăuntru, ce are și brățara fitness înăuntru, și îi mai dă și un telefon Samsung, unde este introdusă aplicația propriu zisă. Altceva nimic. Să nu creadă cineva că este o conexiune cu satelitul. De aceea s-a amânat, pentru că nu erau fonduri. Dacă plăteai 300 de euro, 500 de euro, lucrurile stăteau altfel. Este nejustificată întârzierea, că alte județe nu pot beneficia de acest sistem. Nu mai vorbim de proiect pilot. Statul prin lege este obligat să acorde aceste echipamente. Că a venit frumos statul și a împachetat acest proiect drept pilot, că facem, dregem... Greșit!”

Brățările ar fi trebuit să fie folosite în toată țara

 ”Ar fi trebuit să cumpere brățări în așa fel încât să fie folosite în toată țara. Nu mai avem ce să pilotăm sau ce să experimentăm. Este greu și nu am un răspuns pentru acele victime, care astăzi sunt victime domestice din cauza faptului că nu au putut să beneficieze de aceste mijloace de monitorizare, în așa fel încât poliția să poată să intervină înainte de a se produce agresiunea. Pentru că în momentul în care, ai o astfel de brățară montată pe agresor, și agresorul încalcă acea distanță stabilită, este clar că scopul lui nu este de a-și cere scuze de la victimă, scopul este clar de a se răzbuna, de a o agresa, a mustra. Azi, fără acele brățări, noi suntem orbi. Degeaba zicem că poliția nu își face treaba. Păi e simplu, acea foaie pe care noi o emitem drept ordin de protecție nu are o aură magică prin care să protejeze victima. Noi luăm agresorul, îl ducem la secția de poliție, întocmim actele, îi aducem la dispoziție ordinul de protecție provizoriu, după care îi dăm drumul, pentru că nici măcar nu există centre pentru agresori. El mai merge la bar, mai bea două beri își dă seama că e și mai supărat decât era înainte, și unde se duce? Se duce direct la victimă să îi spună el că a făcut o greșeală că a chemat poliția

Mai e nevoie de înființarea a 4900 de funcții

În poliție existau sincope. În urma acestui calcul, și a unei simulări, au rezultat că mai e nevoie de înființarea de încă 4900 de funcții, restul până la 5600 câte au fost, s-au mai infiltrat pompierii, fiecare din minister au mai deschis portițe. Dar strict pentru Poliția Română a fost suplimentată schema de personal a instituției cu încă 5000 de funcții, funcții care rezultă din imposibilitatea unor județe, a tuturor județelor de fapt, da a asigura 24/24, 7 zile din 7 serviciul polițienesc. Aici cel mai relevant este cazul Aradului, când în ziua atentatului, nu era planificat nici un polițist în serviciu, fiind sâmbătă dimineața. Toți au fost chemați de acasă. În Arad erau două patrule de ordine publică care patrulau, în rest nimic. ” a încheiat Cosmin Andreica.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai dreptate,dar nu munca fortata ci pedeapsa la locul de munca,cum era pe timpul lui nea Nicu,adica muncesti ti se opreste un procent din leafa si nu ai spor de vechime pentru ca esti condamnat,dar nu esti in puscarie;nu ai loc de munca?,lasa ca iti gaseste statul prin fortele de munca un job prin constructii,agricultura,sau altundeva unde este nevoie de muncitori necalificati. Treba asta cu bratarile nu este pentru Romania,in alte tari unde oameni au crescut in alt mediu,da acolo se poate.
2
0
munca fortata si legea corect aplicata e cea mai buna bratara ...de aur pentru infractorii ...modesti ,iar pentru restul mina de sare si carbune !
3
0
Unu plus unu fac doi, una plus una fac două si unu plus una fac trei. În cate limbi puteti traduce asta?
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614