REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Costel Aurelian Dumitraşcu: „Nu mai încurajați comerțul ambulant pe plajă! Nu vă jucați cu sănătatea copiilor!“

Costel Aurelian Dumitraşcu: „Nu mai încurajați comerțul ambulant pe plajă! Nu vă jucați cu sănătatea copiilor!“

Replica API 14 iulie 2022 | 00:00 1358

An de an, pe plajele de pe litoral, anumiți comercianți ambulanți te îmbie să cumperi porumb fiert, covrigi, plăcinte sau alte produse dar nimeni nu știe în ce condiții sunt acestea preparate și dacă sunt sigure pentru consum. Puțini pot rezista, însă, să-și cumpere tradiționalul porumb fiert de la comercianții care vând produse pregătite și transportate în condiții suspicioase.

Viceprimarul orașului Năvodari, Costel Aurelian Dumitraşcu, a tras un semnal de alarmă asupra acestui aspect, deplasându-se pe plajele din Năvodari, însoțit de un echipaj de poliție locală, oprind câțiva astfel de comercianți pentru a-i întreba în ce condiții sunt preparate produsele.

„Tu vezi cum miroase porumbul acesta? Poți să îl mănânci? Miroase a oțet...“ l-a întrebat viceprimarul pe un comerciant ambulant oprit de patrula de polițe locală.

„An de an o grămadă de copii fac enterocolite pe plajă, de unde se îmbolnăvesc? Unde gătiți voi acest porumb? Și vă plimbați toată ziua, prin căldură cu porumbul acesta pe plajă? Dar când folosiți toaleta unde îl lăsați? Niște mănuși folosiți și voi?“ a chestionat viceprimarul Dumitrașcu o altă comerciantă.

„Sănătatea, înainte de toate! Sunt sătul să alergăm printre șezlonguri după comercianții ambulanți care vând produse pregătite și transportate în condiții suspicioase.

Vă rog tare mult să nu mai încurajați astfel de practici! Nu vă jucați cu sănătatea copiilor când sunteți pe plajă!

Vom continua aceste acțiuni până când vor înțelege și ei că nu este în regulă comerțul pe care îl practică!

O veste bună o reprezintă faptul că în ultimele zile nimeni nu a mai mers cu poneii pe plajă, drept dovadă că acțiunile de confiscare a acestora au avut succes!“, este mesajul viceprimarului Orașului Năvodari.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bai necalificatule, paznic nebun, lasa oamenii sa munceasca cinstit!!!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272