COTAR: Cei care păstoresc frauda în Transporturi atentează la siguranța națională
COTAR: Cei care păstoresc frauda în Transporturi atentează la siguranța națională
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConfederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cere demararea unei anchete care să stabilească cine menține pirateria și fraudarea statului român. Transportatorii cer autorităților competente să ancheteze instituțiile, funcționarii statului și politicienii care fac posibilă fraudarea în formă continuată a statului român, prin inacțiune, din 2015, până în prezent.
„O parte a piraților se laudă cu 60.000 de clienți pe zi, iar dacă facem un calcul, luând cel mai mic preț, de 20 de lei pe zi pentru fiecare client, înmulțim cu numai 24 de zile pe lună și cu 40 de luni, din 2015 până acum, ajungem la încasări de peste 280 de milioane de dolari, bani care au plecat din România. ANAF are sesizări de la noi de ani de zile, dar Ministerul Finanțelor încă ne mai spune că ANAF cercetează. Gelu Diaconu critică Finanțele, dar exact familia lui păstorește acest flagel în România. De ce nu cercetează nicio instituție a statului dacă nu cumva o parte din aceste sute de milioane au ajuns în conturile celor care susțin pirateria în România? Este atentat la siguranța României. Nu pot să spună că nu știau, pentru că noi de trei ani de zile facem proteste și atragem atenția asupra acestei fraude”, declară Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News