rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

COVID-19: Încă 13 DECESE înregistrate la Constanţa

Până luni, 30 noiembrie a.c., 11.331 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. La Constanța au fost înregistrate încă 13 decese.

În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

13 NOI DECESE, la Constanţa

Deces nr 332: Bărbat, 92 de ani, Constanța, comorbidități (insuficiență cardiacă congestivă, casexie, sindrom anemic, hipertensiune arterială), decedat în 28.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 333: Femeie, 77 de ani, Constanța, fără antecedente patologice cunoscute, decedată în 29.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Deces nr 334: Bărbat, 65 de ani, Constanța, comorbidități (TBC), decedat în 29.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Deces nr 335: Bărbat, 73 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială grad III, insuficiență cardiacă congestivă NYHA, AVC repetitiv), decedat în 29.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 336: Bărbat, 67 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială grad III, obezitate grad II), decedat în 29.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 337: Bărbat, 60 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedat în 29.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 338: Bărbat, 82 de ani, Constanța, comorbidități (tumoră pulmonară stângă excavată cu pleurezie stângă, demență vasculară mixtă, stenoză de aortă stângă, adenom de prostată, hipertensiune arterială), decedat în 30.11, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie.

Deces nr 339: Bărbat, 77 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, fibroză pulmonară, fibrilație atrială), decedat în 30.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 340: Femeie, 85 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II insulino-necesitant, boală renală cronică), decedată în 30.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 341: Bărbat, 76 de ani, Constanța, fără antecedente patologice cunoscute, decedat în 30.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 342: Bărbat, 72 de ani, Constanța, comorbidități (bronhopneumopatie obstructivă cronică, AVC sechelar, hemipareză dreaptă), decedat în 30.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 343: Bărbat, 49 de ani, Constanța, comorbidități (insuficiență cardiacă, cardiopatie valvulară, endocardită bacteriană), decedat în 30.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 344: Bărbat, 80 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, fibrilație atrială permanentă, insuficiență cardiacă cronică clasa III NYHA, fibroză pulmonară, ulcere duodenale), decedat în 30.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

A.F.

marţi, 1 decembrie 20201833
Comentarii

11Arti(1 dec 18:36)
Lumea murea si pana acuma adica cand se va termina cu "pandemia" nu se va schimba nimic, vor murii de bolile cinoscute.Sau poate ca vom traii toti vesnic.Ar fi extraordinar sa auzim astazi nu a mai murit nimeni in toata tara.Sau ,anul asta nu am inregistrat niciun deces.Amintiti va de rubrica decese din telegraf.Era full.Astia isi bat joc de noi.
13Toti murim de diag. covid-19(1 dec 17:18)
12 :39 ce cacat ai in creierul ala al tau blogovane.De aproape un an nu se fac tratamente,investigatii ,operatii.Cum sa nu moara lumea de diabet cand medicul iftene sau cum dracu o cheama la ICIL nu a dat o analiza de ani de zile,doar beneficiaza ca are bolnavi in evidenta si isi ia onorariile de la casa de sanatate ca are pacienti.Daca vrei sa pleci la alt medic iti spune alt diabetolog ca nu se poate.In ce tara traim? Ce inseamna asta? Asta insemna genocid.Se omoara populatia de catre medici cu buna stiinta Nu suntem tratati de bolile cronice.Nu se fac investigatii,operatii.
22eugen(1 dec 12:57)
pt 12:39 ce urari faci bulangiule. sa ne vedem pe tine si neamu tau de prosti la cimitir
21Pentru cei 4 de sub mine(1 dec 12:39)
Deabia astept sa va vad bolnavi chinuindu va sa respirati.
51rusinica(1 dec 12:00)
minciuni ,minciuni si iar minciuni . mancatori de kk !!!!
76a good heart(30 noi 23:39)
fake news ...
107Zippo(30 noi 23:13)
covid nu exista. e implantat in creier prin mass media
88donald(30 noi 22:58)
mancati kakat javre ordinare .au murit din alte cauze si voi gata de covid grijania mami voastre de ordinari nenorociti
mai mult...Local
16 ian 00:08LocalÎn locul Registrului Auto Român va fi AMENAJAT un PARC

Felicia Ovanesian, city managerul Constanţei, a anunțat ca Registrul Auto Român Constanţa, de pe strada Eliberării,...8015

16 ian 21:53LocalPerioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială, prelungită până la 30 iunie367
16 ian 21:51LocalPrimăria Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil269
16 ian 21:52LocalSTS: Platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID, în procedură de actualizare pentru etapa a II-a

Platforma naţională pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19 nu s-a blocat din cauza numărului de accesări...305

16 ian 00:05LocalANI GREI de ÎNCHISOARE pentru o colegă de `AFACERI` a FEMEII GRAȚIATE de BĂSESCU1638
16 ian 21:52LocalPescuit comercial, fără documente legale, în Delta Dunării400
16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

În perioada: vineri, 15 ianuarie – duminică, 17 ianuarie 2021, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală...567

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea420
16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa997
16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune de verificare în mai multe zone aparținând secțiilor rurale...708

16 ian 21:54LocalDoar JUMĂTATE din PROFESORII constănțeni VOR să se VACCINEZE1588
16 ian 21:51LocalÎncepe etapa a II-a de imunizare anti-Covid541
Vremea
-1.4°-1.4° - -0.3° sâmbătă, 16 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 94%
Vânt: 2.26 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/49392149261127
5/403414110220
joker121011273619
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 ian 00:00SportLazio, victorie clară în Derby della Capitale! Immobile și Alberto, lecție de fotbal pentru AS Roma

Lazio-AS Roma este primul mare derby al etapei a 18-a din Serie A, una în care va avea loc și marele duel dintre Inter...122

16 ian 00:05SportFCSB - Astra Giurgiu 3-0

FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul...134

16 ian 00:00SportDinamo a câştigat derby-ul de tradiţie cu Steaua

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 99-88, vineri, în Sala Polivalentă din...125

16 ian 23:47SportSeria de victorii se oprește pentru Arsenal! Tunarii, doar egal acasă cu Crystal Palace

Arsenal, după patru victorii consecutive, părea o echipă renăscută sub comanda lui Mikel Arteta. Chiar și fără...292

Local
16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

În perioada: vineri, 15 ianuarie – duminică, 17 ianuarie 2021, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală...567

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...420

16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa

997

16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune de verificare în mai multe zone aparținând secțiilor rurale...708

16 ian 21:54LocalDoar JUMĂTATE din PROFESORII constănțeni VOR să se VACCINEZE

La începutul acestei săptămâni Inspectoratul Școlar Județean a solicitat managerilor școlari situația privind...1588

16 ian 21:51LocalÎncepe etapa a II-a de imunizare anti-Covid

541

Politică
16 ian 23:16PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, CERCETAT de DNA pentru LUARE de MITĂ

Ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față...812

16 ian 23:14PoliticăSenatoarea AUR Diana Șoșoacă a DEPUS PLÂNGERE la Parchetul General în cazul MORȚII lui Stanoevici

Avocata Diana Șoșoacă, senator AUR,a depus plângere la Parchetul General. Aceasta cere ca fostul ministru Bogdan...823

16 ian 23:13PoliticăInterviu cu Remus Negoi, senator USR PLUS. Urmărește aici

554

16 ian 23:13PoliticăKlaus Iohannis: E o procedură simplă, nu doare. Recomand TUTUROR vaccinarea

Președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații după ce s-a vaccinat anticoronavirus. Iohannis a fost...475

16 ian 23:12PoliticăFostul ministru Eugen Nicolăescu, audiat la DNA

Fostul ministru Eugen Nicolăescu este chemat astăzi la DNA pentru a fi audiat ca martor într-un dosar al lui...431

16 ian 23:12PoliticăVIDEO! Preşedintele Iohannis s-a VACCINAT anti-COVID

832

Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4024

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3427

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3045

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...2988

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4631

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3663

Monden
16 ian 20:45MondenTemeri adeverite: Screech din serialul 'Salvați de clopoțel' are cancer

Actorul american Dustin Diamond, cunoscut din serialul "Salvaţi de clopoţel/ Saved by the Bell", a fost diagnosticat...116

16 ian 20:16MondenSelena Gomez a lansat primul său single în limba spaniolă

Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a lansat joi piesa "De una vez" un cântec în limba spaniolă...116

16 ian 00:00MondenUn serial documentar despre Demi Lovato va deschide SXSW Film Festival 2021

116

16 ian 00:00MondenApple va produce un film despre Napoleon Bonaparte, ce va fi regizat de Ridley Scott

Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat...120

16 ian 20:07MondenBong Joon Ho, regizorul filmului „Parasite“, va prezida juriul Festivalului de la Veneţia

Bong Joon Ho, regizorul filmului "Parasite", va prezida juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Veneţia,...107

16 ian 20:05MondenRegizorul Noah Baumbach va ecraniza romanul „White Noise“, al scriitorului american Don DeLillo

105

Mapamond
16 ian 00:00MapamondSUA: Autorităţile federale au executat încă un condamnat la moarte

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată...102

16 ian 00:00MapamondAvion căzut în Marea Java: Înregistrările unei cutii negre pot fi extrase

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui...111

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

104

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA au înregistrat 3.882 de morţi de COVID-19 într-o singură zi

SUA, cea mai afectată ţară de pandemie, au înregistrat în total de la declanşarea crizei de coronavirus 23.282.329...113

16 ian 00:00MapamondRusia: Vaccinul Sputnik V victima unor restricţionări pe Twitter

Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de...116

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: Două milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu prima doză

111

Sănătate
16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

Sforăitul poate apărea din mai multe motive, de la un nas înfundat din cauza răcelii, la afecțiuni mai mult sau mai...96

16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...95

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

102

16 ian 00:00SănătateOpțiunile dietetice care pot scădea nivelul colesterolului

Liniile directoare dietetice din SUA, actualizate la fiecare cinci ani, au operat în 2015 o schimbare importantă și...103

16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...103

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile

Noile cercetări efectuate pe porci arată că aportul de zahăr modifică circuitele creierului prin care acesta...104

16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?

Modificarea planurilor alimentare poate ajuta la minimizarea dezvoltării declinului cognitiv. Descoperirile noilor...113

15 ian 00:00SănătateCOVID-19: Un nou vaccin în doză unică, dezvoltat de Universitatea Stanford

Cercetătorii de la Universitatea Stanford lucrează la dezvoltarea unui nou vaccin anti-COVID-19, care să se...407

15 ian 00:00SănătateBolile cardiovasculare, responsabile de o treime dintre decesele la nivel mondial

364

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT