Covid-19: ȘASE DECESE ÎNREGISTRATE, la CONSTANȚA
Covid-19: ȘASE DECESE ÎNREGISTRATE, la CONSTANȚA
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPână sâmbătă, 8.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivelul țării. La Constanța au fost înregistrate 6 decese.
În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Decesele înregistrate la Constanța în ultimele 24 de ore
Deces nr 184: Bărbat, 67 de ani, Constanța, fără comorbidități, decedat în 09.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Deces nr 185: Femeie, 61 de ani, Constanța, comorbidități (insuficiență renală, hipertensiune arterială, ciroză hepatică), decedată în 10.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Deces nr 186: Bărbat, 65 de ani, Constanța, comorbidități (sechele TBC, emfizem pulmonar), decedat în 12.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.
Deces nr 187: Bărbat, 50 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, obezitate), decedat în 12.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.
Deces nr 188: Bărbat, 65 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, diabet zaharat insulino-necesitant, insuficiență cardiacă – două stenturi, AVC ischemic), decedat în 12.11, la Spitalul Municipal Mangalia.
Deces nr 189: Femeie, 66 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedată în 13.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News