REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
16.9° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

COVID-19: Situația actualizată la nivelul județului Constanța

COVID-19: Situația actualizată la nivelul județului Constanța

Replica API 15 mai 2020 | 22:33 3411

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 253 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 14 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 230 de pacienți au fost declarați vindecați. De altfel, rata de vindecare din Constanța este de 90%, printre cele mai ridicate din toată țara.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 473 de persoane, care ocupă 20% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 817 persoane în izolare la domiciliu.

De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 10.755 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 15.329.079 lei. Dintre acestea, 36 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 37.511 lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au aplicat, de la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în PTF-urile Ostrov și Vama Veche, un total de 23 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 44.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare, prin nerespectarea culoarelor de tranzit stabilite pentru transporturile de marfă.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 971 de verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație). Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 31 de societăți comerciale și PFA.

Pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost angrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.

S.H.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ora ar ticolului e trecuta aiurea 22.33
0
0
Uluitor procentul de vindecare. Daca te uiti la englezi, procentul de vindecare e f. mic. Si ce inseamna, ca mai sant numai 9 in spital. Oricum felicitari maxime personalului medical. Si la ce riscuri se expun, nu-si vad copiii, familia. Merita bonusul ala pe care Iohanis l-a promis.
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272