REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.8° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Cozi pentru cumpărarea volumului de memorii al prinţului Harry

Cozi pentru cumpărarea volumului de memorii al prinţului Harry

Valentina CAMARA 11 ianuarie 2023 | 00:00 222

Numeroşi cititori din Marea Britanie au aşteptat la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a autobiografiei ducelui de Sussex, care a ajuns pe rafturile librăriilor la miezul nopţii de luni spre marţi, informează DPA şi PA Media.

Magazine de pe întreg teritoriul ţării şi-au redeschis uşile marţi la ora locală 00:00 cu prilejul lansării oficiale a controversatei autobiografii a prinţului Harry, ''Spare'', după ce fragmente din carte au ajuns deja în presă, iar volumul a fost deja pus în vânzare mai devreme, săptămâna trecută, în Spania.

Câteva persoane aşteptau în faţa magazinului WH Smith din Gara Victoria, în centrul Londrei, pentru a se numără printre primii posesori ai volumului de memorii, un potop de dezvăluiri-bombă şi detalii intime despre viaţa şi familia prinţului Harry.

După ce angajaţii au deschis uşile magazinului, un grup de reporteri şi cumpărători au intrat nerăbdători şi s-au aşezat în jurul volumelor, aşezate pe o masă şi învelite într-un ambalaj de culoare neagră.

Fotografii au imortalizat momentul în care primii clienţi şi-au primit exemplarele, după care angajaţii au început să lipească etichete cu jumătate de preţ pe volume şi le-au aşezat pe rafturile amenajate special în apropierea intrării în magazin.

Profesorul Chris Imafidon, preşedinte al organizaţiei caritabile Excellence in Education, cu sediul în oraşul Epping, comitatul Essex, care s-a aflat primul la coadă şi a cumpărat trei exemplare, a spus că vrea să afle povestea ''direct de la sursă''.

Chris Imafidon, care s-a aşezat la coadă cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a declarat pentru agenţia PA că a aşteptat în Gara Victoria încă de la ora 21:30 ca să poată cumpăra un exemplar.

El a mai spus că este ''extrem de curios'' să afle motivele pentru care Harry a părăsit casa regală, adăugând: ''Sunt mai degrabă un admirator al familiei regale decât al membrilor ei, întrucât familia regală a făcut mai multe pentru mine şi organizaţia mea caritabilă decât oricare politician''.

El a mai declarat că este ''uluit'' de dezvăluirile extrem de detaliate pe care ducele de Sussex le-a făcut despre momente din viaţa privată a familiei sale.

''De ce? De ce? Nu e nevoie de toate astea ca să ai vânzări. Poţi vinde o carte dacă eşti pălăria prinţesei Diana, câinele prinţesei Diana sau orice altceva... dacă ai o legătură cu Diana, ai oricum vânzări. De ce să mergi atât de departe? '', a mai spus el.

''Vreau să aflu direct de la sursă'', a continuat el, adăugând că speră că volumul este scris la persoana întâi şi nu la persoana a treia.

''Vreau să ştiu de ce tânărul şi-a părăsit ţara pe care o iubea şi pentru care era gata să-şi dea viaţa, pentru care a luptat în război'', a continuat acesta.

Sasha Pursell, o barmaniţă de 27 de ani care s-a mutat în Londra din Melbourne, Australia, s-a aflat de asemenea la coadă.

''Sunt curioasă. Am auzit atât de multe despre carte - şi este şi puţin palpitant - nu am mai fost niciodată până acum la o lansare la miezul nopţii'', a declarat ea, în timp ce aştepta în faţa magazinului.

''Mi-am spus: 'Ştii ceva, tocmai ce am terminat munca. O să fie distractiv să merg şi să cumpăr cartea pe care vreau să-o citesc''', a mai spus ea.

Întrebată ce părere are despre criticile aduse acestei cărţi, ea a spus: ''Poate fi considerată ca o trădare la adresa familiei regale, dar în acelaşi timp, am impresia că au fost răspândite o grămadă de minciuni despre el.''

''Eu sunt flexibilă. Nu cred că vreuna dintre părţi are dreptate sau greşeşte'', a mai spus ea.

Sarah Nakana, o topografă de 46 de ani din Dulwich, o localitate din sudul Londrei, a spus, în timp ce ridica un volum, că a descărcat deja varianta audiobook şi că încearcă să ''o ia înaintea presei britanice şi a versiunii promovate de aceasta''.

''Publicul va deveni captiv într-o frenezie anti-Harry şi anti-Meghan pentru că este vandabil - ura este vandabilă -, ei monetizează ura. Am nevoie s elimin bruiajul, să o citesc şi spoi să spun: 'Bun, acum pot să depăşesc momentul''', a adăugat ea.

Sarah Nakana a mai spus că este fericită să-i vadă atât pe William, cât şi pe Harry căsătoriţi, ''continuându-şi viaţa'' după moartea mamei lor, însă comentariile ''negative zilnice şi constante'' din presă împotriva ducesei de Sussex au făcut-o să se întrebe în sinea ei: "Stai puţin, dar ce a făcut femeia asta?''

''Când Harry scria cartea asta, mă gândeam: 'Nu, trebuie să ştiu efectiv cum a fost viaţa lui, pentru că presa britanică îmi spune în fiecare zi: 'Iată cum stau lucrurile'. Foarte rar aud ce spune el, dar aud presa britanică, aud familia regală, experţi regali, dar niciodată direct de la el", a adăugat Sarah Nakana.

''Era foarte important pentru mine, ca o consemnare istorică, să aud despre viaţa lui, pentru că el o trăieşte şi de aceea sunt aici în seara aceasta. Aşa este el, sunt cuvintele lui, când spune: 'asta mi s-a întâmplat'. În fragmentele care au apărut în presă, mi-a plăcut sinceritatea. 'Bunul, răul şi urâtul, aşa sunt eu. Nu am nimic de ascuns, este versiunea mea''', a adăugat ea, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212